Cu doar patru zile înainte de votul decisiv din Serbia, ultranaţionalistul Tomislav Nikolici şi preşedintele în exerciţiu Boris Tadici sunt creditaţi cu şanse aproape egale la alegerilor prezidenţiale din Serbia, de duminică, un scrutin crucial pentru viitorul ţării, potrivit unui sondaj de opinie citat de AFP.
Tadici ar putea câştiga, însă diferenţa dintre el şi Nikolici este atât de mică încât aceste alegeri par "cele mai incerte" din istoria recentă a Serbiei.
"Tadici are un uşor avantaj în rândul alegătorilor care afirmă în mod deschis pentru cine vor vota", a declarat Marko Blagojevici, din carul Centrului pentru alegeri libere şi democraţie (CESID), organizaţia neguvernamentală care a realizat sondajul.
Totuşi, "există un procentaj considerabil, peste 20 la sută, care nu vor să îşi dezvăluie alegerea, iar previziunile se pot schimba într-o manieră importantă", a adăugat Blagojevici. "Diferenţa ar putea fi echivalentă cu marja de eroare", a mai spus el.
Vot incert
Potrivit altui sondaj publicat de cotidianul Press, Tadici ar obţine 50,4 la sută din voturi, iar Nikolici 49,6 procente. O altă anchetă îl creditează pe Tadici cu 51,3 procente şi pe Nikolici cu 48,7 la sută, a precizat acelaşi cotidian, adăugând că institutele care au realizat studiile au preferat să rămână anonime din cauza incertitudinii rezultatelor.
Conform sondajelor, circa 65 la sută dintre cei 6,7 milioane de alegători se vor prezenta duminică la urne, o participare-record de la alegerile prezidenţiale din 2000, care au marcat căderea regimului autoritar al lui Slobodan Miloşevici.
Nikolici a câştigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cu 40 la sută dintre voturi, faţă de 35,4 la sută cât a obţinut Tadici.
Potrivit sondajului CESID, Tadici ar urma să fie susţinut de minorităţi, democraţi şi o parte din electorat care, în primul tur, au votat pentru candidatul populist Velimir Ilici, susţinut de premierul Voislav Koştuniţa.
Băsescu a făcut lobby pentru Tadici
Aflat în vizită oficială de o zi la Belgrad, Băsescu a pozat, ieri, în mesager al UE. În cele „câteva gânduri înainte de data de 3 februarie (data turului doi de scrutin - n.r.), o dată extrem de importantă pentru poporul sârb“, preşedintele a pledat practic pentru ideea că un vot în favoarea lui Tadici, în detrimentul naţionalistului pro-rus Tomislav Nicolici, ar echivala cu o apropiere sigură şi imediată a Serbiei de Uniunea Europeană.
Citiţi şi: Băsescu cheamă sârbii în Europa
(17:32)