Legea antifumat se înmoaie

Legea antifumat se înmoaie

Multe dintre prevederi pot fi amânate cu 6 luni, iar pentru alte măsuri, cum ar fi interzicerea fumatului în restaurante, au fost formulate excepţii.

Fumătorii români vor cumpăra, de la 1 iulie, pachete de ţigări pe care vor fi imprimate imagini şocante cu efectele negative ale fumatului. Şi tot de la 1 iulie, vânzarea ţigaretelor va fi interzisă pe o anumită rază distanţă de şcoli şi spitale, potrivit proiectelor de ordonanţă de guvern de modificare a legii pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun şi a celei privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun.

Fumătorii, izolaţi de nefumători, din 2009 În urma dezbaterii publice de ieri, Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, a renunţat la raza de 200 de metri de la spitale şi instituţii de învăţământ pentru interzicerea comercializării ţigaretelor. Dacă s-ar fi aplicat această prevedere, vânzarea ţigărilor ar fi trebuit interzisă în zonele aglomerate, cum este centrul Bucureştiului. Astfel, ţigările nu vor putea fi vândute pe o rază cuprinsă între 50 şi 100 de metri de aceste instituţii.

Iar ca să fie eliminat riscul de corupţie a celor care verifică aplicarea legii, fiecare comerciant de tutun va primi o autorizaţie specială. În schimb, alte măsuri pentru scăderea numărului de fumători şi pentru protejarea nefumătorilor cuprinse în forma documentului propusă de Ministerul Sănătăţii Publice au fost decalate până la 1 ianuarie 2009. Aceasta deoarece Eugen Nicolăescu a luat în considerare nemulţumirile firmelor producătoare de tutun, ale celor din publicitate şi ale comercianţilor de ţigarete.

Localuri „de fumători“ Până la începutul anului viitor, restaurantele, hotelurile, discotecile şi barurile vor trebui să izoleze complet spaţiile destinate fumătorilor de cele unde pot sta persoanele care nu fumează. Iar locurile pentru fumători trebuie foarte bine ventilate, nemaivorbind despre indicatorul obligatoriu „Spaţiu pentru fumat“.

Proprietarii localurilor care au mai puţin de 100 de locuri pe scaune au dreptul să decidă, până la începutul anului viitor, dacă întregul spaţiu va fi destinat exclusiv fumătorilor sau nefumătorilor. Conform propunerilor ministerului, această măsură urma să fie introdusă începând cu al doilea semestru al acestui an. Însă reprezentanţii localurilor au cerut o amânare pe motiv că e nevoie de timp pentru proiectarea şi modificarea spaţiului, dar şi de bani pentru realizarea schimbărilor, sume care nu au fost cuprinse în buget.

Reclama la ţigări, doar la punctele de vânzare Modificarea legislativă propusă iniţial de MSP privind interzicerea de la 1 iulie a oricărui tip de publicitate la ţigări în locurile publice i-a scandalizat pe oamenii de afaceri, care s-au trezit cu bugetele date peste cap. Dan Roşu, directorul general al Rompetrol Downstream, a declarat că această prevedere, alături de interzicerea vânzării ţigărilor în benzinăriile aflate la 200 de metri de şcoli sau spitale ar fi adus companiei pierderi de milioane de euro în urma rezilierii contractelor cu firmele de publicitate şi din cauza scăderii vânzărilor de tutun.

Aceste pierderi nu au fost prevăzute în buget. Iar pentru a le acoperi, compania ar fi fost nevoită chiar să scumpească benzina, a precizat Dan Roşu. Gilda Lazăr, director corporate affairs la JTI România, a insistat, ca şi alţi reprezentanţi ai producătorilor de tutun, ca reclama la ţigări să fie menţinută la locurile unde acestea sunt comercializate, în virtutea dreptului de informare al consumatorilor.

Propunerea a fost acceptată de ministrul sănătăţii, cu aplicare de la 1 ianuarie 2009. Producătorii de ţigarete vor trebui totuşi să suporte costurile cu imprimarea pictogramelor pe pachetele de ţigări.

ANTIFUMAT

70% dintre fumători sunt pasivi Reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care luptă împotriva consumului de tutun susţin că măsurile propuse de Ministerul Sănătăţii trebuie să fie aplicate cât mai repede. Argumentul lor este că fiecare zi de amânare a introducerii condiţiilor mai stricte pentru localuri, publicitatea la ţigări şi comerţul cu produse din tutun duc la îmbolnăvirea românilor din cauza fumatului. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât doar 30% sunt fumători activi, restul de 70% fiind fumători pasivi.

Pe lângă argumentul ce ţine de sănătatea publică, aceştia aduc şi unul financiar: tratamentul unui bolnav de cancer costă 2.000 de euro pe zi. Iar un transplant pulmonar, care este de cele mai dese ori cauzat de fumat, costă nu mai puţin de 100.000 de euro.

În plus, angajatorii ar trebui să aibă în vedere că un salariat fumător pierde mult timp „la ţigară“, reducând astfel productivitatea companiei. Cele două proiecte de ordonanţă urmează să fie cuprinse astăzi pe agenda şedinţei de guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News