CAMPANIE. EVZ continuă dezbaterea despre romi cu un interviu acordat ziarului de liderul Asociaţiei Civice a Romilor. Teza lui Costel Bercuş: investiţia în romi este mai profitabilă decât marginalizarea lor, dar şi aceştia trebuie să se schimbe.
Costel Bercuş, liderul Alianţei Civice a Romilor şi preşedintele Fondului pentru educaţia romilor, se prezintă ca un activist radical pentru că susţine schimbarea comunităţii rome. Spune despre sine că provine, asemenea celor mai mulţi colegi ai săi din societatea civilă, dintre romii asimilaţi în timpul regimului comunist. EVZ: Câţi bani sunt alocaţi anual din fonduri externe şi interne pentru romi? Costel Bercuş: Este greu de cuantificat, există surse de finanţare diferite. Din declaraţiile Comisiei Europene, rezultă că, în ultimii ani, au fost alocate 275 de milioane de euro pentru programe de incluziune a romilor la nivelul statelor UE. Sprijinul financiar alocat Guvernului României este de ordinul milioanelor de euro anual. Chiar în cazul foarte improbabil de a avea alocate fonduri de peste 30 de milioane de euro pe an, asta ar însemna o sumă în jur de 0,04 euro pe zi pe fiecare rom. Pe ce criterii sunt distribuiţi? Percepţia publică este aceea că banii UE sau ai guvernului sunt consumaţi de către organizaţii ale romilor, fără un impact la nivelul comunităţilor. Lucrurile stau cu totul altfel: organizaţiile primesc fonduri pe proiecte ca educaţie, sănătate, locuinţe, angajare sau formare profesională. Sumele primite de ONG-urile de romi sunt incomparabile cu sumele gestionate de ministerele de resort.
În plus, guvernul îşi doreşte „contractarea“ ONG-urilor de romi, lucru care duce la derogarea de responsabilitate faţă de propriii cetăţeni şi la o dependenţă dăunătoare a organizaţ iilor de romi, forţate să-şi „ajusteze“ poziţia, în special în cazul în care e critică, faţă de guvern. Banii nu vor ajunge niciodată în formă fizică. De ce să dăm noi bani pentru romi şi nu romii bogaţi cu mercedesuri şi castele. Ce fac românii bogaţi pentru românii săraci? Nu mare lucru. Există o solidaritate socială economică în rândul romilor, dar ei nu fac campanie ca alţii că au plătit curentul lui Gheorghe din solidaritate. Romii trăiesc sub limita sărăciei, dar nu toţi romii sunt săraci sau needucaţi. Sunt şi ţigani bine situaţi din punct de vedere social şi economic şi trebuie să le fie cultivată stima de sine pentru a încuraja afirmarea identităţii. Generaliză rile îi fac pe mulţi romi de succes să se întrebe „care e mândria de a fi rom“? „Au loc evacuări în masă din casele naţionalizate“
Care e mândria de a fi rom? Şi noi avem oameni de valoare şi romii au murit la Revoluţie, în războaiele pe care România le-a purtat. Şi romii îşi plătesc taxele, sunt consumatori, plătesc TVA. Ssunt şi romi medici, avocaţi. Reprezintă această elită un model pentru comunitate? Societatea românească duce lipsă de modele, nu ştiu care sunt modelele românilor. Dacă mergem într-o comunitate mărginaşă, nu ştiu dacă noi, liderii societăţii civice a romilor, reprezentăm modele pentru copiii din acea comunitate. Am devenit nişte activişti de internet şi aceasta e o autocritică, birocraţi, tehnocraţi, nu mai folosim limbajul pe care oamenii îl înţeleg.
Vorbiţi romani cu ei? Nu prea se vorbeşte romani, noi venim dintr-o comunitate asimilată. A existat o politică de asimilare a Partidului Comunist care a avut şi efecte negative, şi efecte pozitive. Printre acestea din urmă menţionez accesul la educaţie. Cei pe care-i vedem astăzi în spaţiul public au venit din sistemul de educaţie public, care au luat din cultura majoritară îndepărtându-se de limbă, de neam, de tradiţii, unele dintre ele fiind subiect de presă. În spaţiul public sunt doar câţiva care vorbesc în numele romilor, în special Mădălin Voicu. Am văzut în perioada crizei italiene că în numele romilor vorbeau în presă neromii. Ne-am obişnuit să-i mutăm pe romi la marginea oraşelor, să nu le permitem copiilor să înveţe în clase cu români, să spunem că nu vor să muncească. Romii care au lucrat în colectivităţi n-au fost împroprietă riţi, evacuările au lăsat sute de familii în stradă. În Bistriţa, Cluj, Sibiu au loc evacuări în masă ale romilor puşi de comunişti în casele naţionalizate.
Urmează cele din Bucureştiul vechi. Preşedintele României, pe vremea când era primar, a interzis circulaţia atelajelor din motive argumentate, dar n-a dat nicio alternativă pentru cei care trăiau din colectarea metalelor. E uşor să arunci cu noroi într-o minoritate care nu poate să-şi exprime public problemele şi opiniile. „Cei care încalcă drepturile copiilor să plătească“ Căsătoriile între minori, o tradiţie care încalcă drepturile copilului şi legile. Cum rezolvaţi această contradicţie? Noi, activiştii civici, le condamnăm. Aici este lipsa de reacţie a statului care trebuie să fie în favoarea copiilor. Sunt mai multe instrumente de utilizat, primul fiind cel legal. Al doilea ar fi dialogul. Dar ce te faci când dialogul eşuează? Când o fetiţă de 10, 11 ani dă naştere unor copii este criminal. Nu putem avea un discurs duplicitar, să spunem „astea sunt drepturile copilului, dar noi avem o tradiţie de păstrat“. Protecţia copilului trebuie să înţeleagă că nu poate gestiona această situaţie fără colaborarea cu organizaţiile de romi. Ce poate să facă statul? Nu trebuie să avem ezitări în a aplica legea. Cei care se fac vinovaţi de încălcarea drepturilor copiilor trebuie să plătească. În cazul comunităţii de la Râmnicelu (căsătoriile între minorii romi din comuna buzoiană au făcut obiectul unor anchete - n.r.) sunt 40 de dosare, nici unul n-a fost condamnat. Trebuia Parchetul să trimită rezoluţia de arestare pentru cinci, şase, zece romi şi să vedeţi cum se opreau. E deja o devianţă, nu face parte din cultura acestui neam. Poţi să ai o înţelegere între familii, dar nu o căsătorie. Dar ce aţi spune unei astfel de familii? Că o astfel de căsătorie îl va împiedica pe copil să meargă la şcoală şi că fără educaţie va fi izolat de ceilalţi cetăţeni, nu va avea un loc de muncă, nu va putea face afaceri. Pot fi acuzat de mulţi dintre colegii mei că sunt mai radical. Vorbim despre drepturile minorităţilor şi acuzăm majoritatea, dar atunci când vine vorba despre drepturile copiilor noştri, începem să devenim flexibili.
Avem nevoie de o poziţie care să ducă comunitatea la standardele de civilizaţie la care trăim azi, nu la cele de acum 100 de ani. Dacă asta înseamnă asimilare, şansa unui individ să se dezvolte, ăsta e drumul. Nu spun să renunţăm la valorile noastre, la limbă, dimpotrivă. Şi romii trebuie să se schimbe. „Vedem numai eşecul copilului, dar e şi al şcolii“
Cum se poate schimba mentalitatea unei familii care alege să nu-şi dea copilul la şcoală? Percepţia publică este că ţiganii nu vor să meargă la şcoală. Este total greşită, nu vedem dincolo de imaginea care ni se prezintă. În Europa, copiii romi nu sunt înscrişi la şcoală, în România 80% dintre copiii romi nu sunt cuprinş i într-o formă de învăţământ preşcolară şi mai mult de 50% abandonează după primele clase. Noi vedem numai eşecul copilului rom, dar este şi eşecul şcolii. De ce să investeşti într-un copil care nu aduce beneficii? Beneficiul societăţii de a investi într-o comunitate tânără, cu o natalitate ridicată, este mult mai mare decât în a-i lăsa needucaţi, în afara şcolii. Aceşti oameni educaţi vor genera bunăstare în societatea în care avem nevoie şi de tâmplari, şi de şoferi, şi de frizeri. Romii pot ocupa acele nişe economice de care societatea are nevoie. 40% dintre copiii romi învaţă într-un învăţământ segregat, cu o calitate a educaţiei proastă, cu un suport educaţional aproape inexistat. Şi în Slovacia există un sistem segregat, cu şcoli speciale pentru copiii romi. De la clasa întâi sunt stigmatizaţi. Poate că e mai bine aşa decât fără nicio educaţie. N-aş spune. Am auzit de multe ori că, decât să-i avem needucaţi, mai bine să-i avem în şcoli speciale, sunt cu ai lor, cu cultura lor. N-am văzut niciun copil care să fi reuşit în viaţă şi să fi fost educat în şcoli ţigăneşti. Sunt cazuri de copii romi refuzaţi de şcoală. Felul în care se derulează educaţ ia ţine de autorităţile locale, de directorul şcolii şi de comunitatea locală. Toţi aceştia fac diferenţe între copii şi trebuie găsite mecanisme de a corecta. Directori de şcoală mi-au explicat că li s-a cerut de către comunitate să-i separe pe romi de ceilalţi copii. Dacă un părinte ştie că în clasă învaţă doi, trei, cinci ţigani, îşi retrage copilul. Trebuie să arăţi comunităţii care este beneficiul ei în a asigura o educaţie egală. Dacă-i trimiţi pe unii la marginea societăţii, ei pot deveni o problemă, indivizi care vor comite acte antisociale. Nu vrem tratament special, vrem un tratament egal. COMISIA EUROPEANA „Am găsit aceeaşi demagogie“ Vom avea o politică europeană pentru romi? Nu e bine ca politicienii europeni să facă aceeaşi segregare, e problema Estului, nu a Vestului. Am vizitat multe direcţii la Comisia Europeană şi am fost surprins să găsesc aceeaş i demagogie. Noi trebuie să- i tratăm pe toţi la fel, nu putem face politici speciale, deşi Comisia are politici speciale, pentru persoanele cu dizabilităţ i, de exemplu.
E o dovadă de imaturitate să nu recunoşti că romii se confruntă cu probleme specifice lumii a treia într-o Europă economică dezvoltată. Am avut recent o întâlnire la Banca Mondială şi mi-a fost greu să-i conving să menţină finanţările pentru romii din Europa. Mi-au spus: „noi ne-am retras misiunile economice din Europa dezvoltată, ne-am orientat spre Africa“. CRIZA MAILAT
"A fost o criza in sfera politica" A fost fapta pusă pe seama lui Nicolae Mailat un motiv întemeiat pentru criza declanşată? A fost o criză artificială. N-a făcut nimeni o politică de stat pe baza unor cazuri individuale. Vedeţi ce mesaje au transmis politicienii, şi români, şi italieni. Criza pe care o văd este în sfera politică: partidele de stânga nu mai au mesajul care să atragă şi să menţină un capital electoral şi apelează, curios, în ultima vreme, la mesaje utilizate cu precădere de extrema-dreaptă. În Franţa, unde a existat o dezbatere similară, organizaţiile civice au reacţionat la acţiunile lui Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne, în favoarea respectării libertăţilor fundamentale. Acolo există acele mecanisme de corectare a greşelilor. În România sau în Italia, aceste mecanisme au funcţionat prea puţin. Credeţi că mesajele unor politicieni ca ministrul Cioroianu sau preşedintele Băsescu au contribuit la intoleranţă? Ele nu rămân nişte declaraţii într-un sertar, au repercusiuni. Citeam atunci cu uimire mesajele de pe panoul postat la Universitate. M-am speriat. Dacă asta e ţara în care am crescut, care m-a educat, mă gândesc la viitorul copilului meu, pot să trăiesc eu într-o societate contaminată cu rasism şi încurajată de politicieni? Instituţiile statului ar trebui să administreze medicamentul împotriva rasismului.
Recomandările noastre
