Dragă Marius, Câteva ziare şi agenţii de presă au publicat, în totalitate sau fragmentar, scrisoarea pe care mi-ai trimis-o pe data de 11 ianuarie.

Reiau aici, cu minime modificări, cea mai mare parte din răspunsul meu trimis pe data de 12 ianuarie.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele bune despre Comisie şi rolul meu. La rândul meu, dă-mi voie să-ţi mulţumesc din nou pentru aportul tău la Raportul Final şi pentru susţinerea demersului Comisiei Prezidenţiale.

Faptul că am afirmat într-un interviu că legiferarea măsurilor propuse de preşedintele Băsescu este misiunea, prea lent îndeplinită, a parlamentului şi a guvernului nu înseamnă nicicum că nu apreciez activitatea Institutului de Investigarea a Crimelor Comunismului (IICCR). Chiar dimpotrivă. În varii interviuri şi emisiuni (dialogul cu H.-R. Patapievici, transmis la TVR Cultural pe 13 decembrie 2007, cuvântul meu de închidere al conferinţei internaţionale „Stalinism Revisited“, Wilson Center, Washington, D.C., 30 noiembrie 2007, discurs accesibil pe web, chiar interviul BBC/Hotnews la care te referi) am menţionat cu maximă preţuire activitatea IICCR.

Ca politolog specializat în sisteme politice comparate (cu lucrări pe teme latino-americane, inclusiv ideologia şi practicile peronismului), examinez diverse tendinţe legate de partide, mişcări, guverne ori personalităţi (în Polonia, Ungaria, Venezuela, Italia, România etc.). Aşa evaluez eu lucrurile, îmi asum afirmaţiile făcute, fără a angaja pe nimeni altcineva. Peronismul, ca şi gaullismul etc., este o categorie politică, nu o invectivă. Actuala preşedintă a Argentinei este membră a partidului peronist, asemeni soţului ei, fostul preşedinte Nestor Kirchner. Iată ce afirmam textual:

„V.T.: Adică, dacă dăm legi de mărire a pensiilor, dacă facem populism de tip peronist în România, dacă câştigăm voturile cum le câştigăm, fără să ne pese prea mult cine o să plătească aceşti bani peste zece ani...

Rep.: Aici vorbiţi de guvernul Tăriceanu?   V.T.: Aici vorbesc despre cei care au trecut această lege. Inclusiv despre cei care sunt în spate, pentru că România este condusă în momentul de faţă de către o alianţă, citiţi şi dv., o stiţi mai bine decât mine. În momentul când se votează ca parlamentarii să iasă la pensie la 63 de ani, este clar că suntem într-o situaţie narcisist-financiară, ca să-i spun astfel.“

Este deci o analiză de situaţie politică întemeiată pe expertiza mea, în care utilizez un concept pentru a examina anumite strategii sociale ale guvernului şi ale majorităţii parlamentare. Nu numai că nu contest meritele IICCR, dar le reliefez în repetate rânduri. În egală măsură, nu pot ignora cine şi cum votează în Parlamentul României.   Formală sau informală (nu prea înţeleg distincţia), întâlnirea noastră din noiembrie a fost menită să pună bazele colaborării între Comisia Prezidenţ ială Consultativă şi IICCR. Îmi amintesc că au fost desemnaţi trei membri ai CPCADCR să colaboreze cu Institutul pentru manualul de liceu. Nu cred că greşesc amintindu-mi că am discutat şi colaborarea la proiectul unei „Enciclopedii a comunismului românesc“. În relaţiile cu editorii Anuarului Institutului am dovedit, cred eu, bună-credinţă şi deschidere continuă spre dialog şi cooperare, chiar şi într-o situaţie oarecum deconcertantă pentru mine. Rolul Comisiei Consultative, stabilit prin decizia prezidenţ ială din aprilie 2007, este să-l consilieze pe preşedintele ţării referitor la aplicarea propunerilor asumate în discursul din 18 decembrie 2006.

Iată un fragment din comunicatul publicat de IICCR după întâlnirea din noiembrie 2007: „În cadrul acestei întâlniri de lucru s-a discutat despre: proiectul IICCR privind editarea unui manual de istorie a comunismului, proiect ce poate fi dezvoltat împreună cu membrii CPCADCR; stabilirea unei date care să devină ziua comemorativă a victimelor represiunii şi terorii comuniste şi demararea unui proiect comun, privitor la redactarea de către o echipă mixtă a unei enciclopedii a comunismului românesc“.

De fiecare dată când cineva a sugerat că ar exista o „rivalitate“ între Institut şi Comisie, am accentuat că nu accept această poziţie şi că eu cred că există convergenţă de scopuri şi valori. IICCR a fost creat evident sub egida guvernului, dar eu cred că viitorul său nu depinde de un moment conjunctural sau de o alianţă politică. Când am spus guvern, am avut în vedere de pildă necesitatea unor ordonanţe guvernamentale, a adoptării unor măsuri care transcend misiunea institutului, pentru a căror îndeplinire numai guvernul şi parlamentul pot angaja resurse şi voinţă politică. Aşa s-a procedat în cazul recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului şi aşa sper eu să se procedeze şi în cazul recomandărilor Comisiei din care ai făcut parte.

Repet, preţuirea mea pentru activităţile IICCR este intactă, lucru afirmat constant şi fără ambiguităţi. Contez aşadar pe colaborarea noastră şi pe viitor.

Cu veche şi statornică prietenie, Vladimir