Simpatica Mazda2 este mai uşoară, iar cu motorul pe benzină de 1.5 litri - mai în formă ca niciodată.
Unul dintre cele mai interesante modele lansate anul trecut a fost Mazda2. Subcompactul nipon s-a remarcat de la început prin câteva plusuri importante. Şi, mai ales, printr-un „minus“ de senzaţie. Maşinuţa arată bine, are un preţ tentant şi, mai presus de toate, se opune trendului de creştere în dimensiuni şi greutate, care a cuprins clasa mică în ultimii ani.
Cu aproximativ 100 de kilograme mai uşoară decât vechea generaţ ie, Mazda2 pare, în comparaţ ie cu concurentele sale, o balerină aţoasă rătăcită printre nişte bucătărese bucălate.
Desigur, greutatea tot mai mare a modelelor din acest segment se datorează în bună măsură sistemelor de siguranţă şi spaţiului/polivalenţ ei solicitate de clienţi. Totuşi, maşina pe care am testat-o s-a dovedit totodată încăpătoare (în limitele clasei), dar şi sigură, prin prestaţ ia oferită. De altfel, recent, Euro NCAP i-a acordat cinci stele la testul de siguranţă a pasagerilor.
Deşi are doar 103 cai-putere şi un cuplu maxim de numai 137 Nm, ambele disponibile după 4.000 rpm, Mazda2 1.5 a fost o revelaţie prin comportamentul închegat şi siguranţa pe care o transmite celui de la volan.
Te invită să te implici
Direcţia, probabil cea mai reuşită din această clasă (exclusiv brigada hot hatch), şasiul echilibrat şi cutia de viteze bine etajată, cu un levier perfect sincronizat te invită să te implici. Pe viraje, „dieta“ la care a fost supusă maşina îşi arată cel mai bine roadele. „Doi“-ul urmează cu acurateţe trasa aleasă. Fenomenul de subvirare îşi face apariţ ia mai târziu decât te-ai aştepta. Pe de altă parte, ESP-ul, standard pe această versiune, intervine discret când spatele pierde aderenţa. În linie dreaptă, la viteze superioare, ţinuta de drum poate fi comparată cu a unei maşini reuşite aparţ inând clasei superioare.
Din păcate, unitatea de 1.5 litri pe benzină, cea mai puternică din gamă, e disponibilă numai în versiunea GT, cea mai scumpă. Totuş i, pentru 14.590 de euro cu toate taxele primeşti, alături de motorul pe care îl recomandăm, o serie impresionantă de dotări. Şase airbaguri, ABS şi ESP, aer condiţ ionat automat, instalaţie audio (MP3) cu magazie de CD-uri, geamuri electrice, oglinzi rabatabile electric, scaune încălzite şi cheie inteligentă.