Primăria Oradea a obţinut o finanţare în valoare de 16 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru un proiect de reabilitare a cetăţii medievale a oraşului.
Contractul privind realizarea studiului de fezabilitate a fost deja semnat. Reabilitarea cetăţii se va face în două etape, iar autorităţile trebuie să finalizeze proiectul în cel mult şase ani.
„Am semnat la Bucureşti un contract pe 400.000 euro, nerambursabili, un acont din proiect, bani necesari pentru realizarea studiului de fezabilitate şi pentru proiectul tehnic de execuţie al primei etape. Aceasta cuprinde opt corpuri de clădire din cetate“, explică Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea (AIO).
Prima parte a proiectului presupune o finanţare de opt milioane de euro, iar banii respectivi vor fi utilizaţi pentru reabilitarea a opt corpuri de clădire. Pentru această primă fază a proiectului, municipalitatea orădeană are la dispoziţie trei ani de zile, timp în care trebuie să pună la punct studiile premergătoare şi să efectueze lucrările propriu-zise de reabilitare. Restaurante, hotel şi un muzeu Potrivit directorului AIO, s-au organizat deja licitaţiile pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de studiile de specialitate. „Proiect Bihor SA face proiectul tehnic de execuţie. Suntem puţin înaintea programului cu această etapă, pentru că am anticipat că vom primi banii şi am demarat licitaţia înainte de a semna. Dacă nu respectăm termenele stabilite, riscăm chiar şi să pierdem banii“, mărturiseşte Marcel Boloş.
Reprezentantul AIO mai spune că pentru reabilitarea cetăţii ar dori să angajeze un restaurator străin, de preferabil italian. A doua etapă a proiectului presupune refacerea inelului princiar, adică imobilele care încadrează curtea interioară: Corpul E - parţial susţinut cu schele, Corpul B - unde au funcţionat Arhivele Statului, Corpul D - unde a funcţionat o vreme poliţia rutieră şi Corpul C - în care s-a vrut amenajarea unui muzeu al cetăţii. „Şi această etapă durează tot trei ani, din momentul semnării contractulului pentru finanţare“, afirmă şeful AIO.
După reabilitare, municipalitatea va încerca să valorifice spaţiile în aşa fel încât cetatea să ajungă să se autofinanţeze. Printre obiectivele ce ar urma să fie puse la punct se numără restaurante, un hotel, un centru de afaceri şi un muzeu, potrivit lui Marcel Boloş. Zonă de promenadă în şanţul cetăţii Pentru refacearea şanţului cetăţii, care nu este cuprins în proiectul finanţat de Uniunea Europeană, municipalitatea are în vedere crearea de noi spaţii verzi. „Ni s-au aprobat (de către Ministerul Mediului - n.r.) bani pentru amenajarea unui parc dendrologic într-o parte din şanţ. Am mai putea aplica însă cu un proiect nou, că am văzut că se poate şi vom face o zonă de promenadă în tot şanţul“, spune optimist Marcel Boloş, directorul AIO.