Pedofilul elvețian care a terorizat România, „mofturi” în spatele gratiilor

Pedofilul elvețian care a terorizat România, „mofturi” în spatele gratiilor

Wenk Reto Simon, pedofilul elvețian care abuza copii instituționalizați, a primit trei ani de închisoare după ce a abuzat zeci de copii ai străzii. Încarcerat acum la Penitenciarul Giurgiu, Wenk este un deținut extrem de mofturos, care își cere pretențiile în instanță.

Pedofilul a scris o listă de pretenții care, spune el, nu-i sunt respectate după gratii, motiv pentru care a făcut o cerere în instanță.

„Contestatorul W R S a formulat plângere la judecătorul delegat reclamând condițiile de detenție din P G și anume: nerespectarea spațiului minim, lipsa toaletelor și a surselor de apă de la curțile de plimbare, hrana necorespunzătoare, respectiv faptul că nu primește niciodată ou la masă, nesoluționarea cererii referitoare la instalarea unui frigider, neselecționarea la activități religioase si la bibliotecă, neanalizarea în comisia de individualizare în vederea schimbării regimului din închis în semideschis și faptul că nu i s-a aprobat solicitarea de primi reviste și cărți în limba germană și nici solicitarea de audiență la directorul unității și la directorul pentru Educație si Asistenta psihosocială”.

Citește și România, îngrozită de faptele unui pedofil elvețian. Cum își cumpăra victimele

La rândul lor, reprezentanții Penitenciarului Giurgiu spun că elvețianul beneficiază fix de aceleași drepturi ca toți ceilalți deținuți.

„Astfel, așa cum reiese din actele dosarului contestatorului îi este asigurată suprafața minimă de 4 mp, este alocat la norma de hrană 18 și primește ou de două ori pe decadă, în celelalte zile oul fiind substituit cu brânza telemea iar în urma verificărilor efectuate de administrația penitenciarului G a reieșit că petentul nu a formulat cerere pentru instalarea unui frigider, însă la nivelul fiecărei secții de deținere au fost instalate astfel de aparate, urmând a se finaliza procedura de utilizare a acestora.

Pe de altă parte, dispozițiile legale în vigoare nu prevăd obligația dotării cu frigidere. Totodată, nu se poate reține culpa penitenciarului în ceea ce privește lipsa toaletelor și a surselor de apă de la curțile de plimbare în condițiile în care legislația în vigoare nu prevede dotarea penitenciarelor cu astfel de facilități, iar referitor la neaprobarea cererii de a primi cărți și reviste în limba germană, în mod corect a fost respinsă ca tardivă”, se arată în apărarea Penitenciarului Giurgiu, scrie Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News