DOLJ. PONTA e deja istorie! 16.000 de pesediști îl votează cu ștampila din suflet pe DRAGNEA
- Maria Huculici
- 11 octombrie 2015, 12:57
Liderii PSD Dolj se aşteaptă la o prezenţă masivă a membrilor de partid. Olguța Vasilescu era aproape convinsă că votul pe Craiova se va încheia la ora 11.
Social-democraţii au început să voteze de la ora 8:00. Procesul de vot se va încheia la ora 20.00. Un număr de 16.000 de social-democrați din Dolj sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele. Dintre aceştia, 6000 vor vota în Craiova unde au fost organizate 17 secţii de votare, iar la cele 110 secții de votare amenajate în judeţ sunt aşteptaţi 10.000 de membri.
“Eu cred că este și un test pentru organizațiile noastre, să vedem cât de mobilizați suntem. Noi vrem să terminăm votul pe Craiova în jurul orei 11 pentru că, de regulă, colegii noștri sunt foarte disciplinați și vin de la primele ore ale dimineții. Vom face centralizarea până la sfârșitul zilei”, a declarat Olguta Vasilescu.
Cât despre Ponta...
“Victor Ponta este un foarte bun prim-ministru dar ... Liviu Dragnea este cel care a organizat partidul în ultimele campanii electorale și, pe undeva, era firesc să se ocupe în continuare de partid. Eu am făcut întotdeauna echipă bună cu Liviu Dragnea, organizațiile din sud s-au înțeles foarte bine cu el pentru că suntem organizațiile care aduc cel mai mare număr de voturi și, în momentul în care mi-a propus să fiu în echipa domniei sale, am simțit că este un bun prilej și pentru organizația noastră să arate ce capacitate are. Iată că suntem trei persoane care candidăm din partea Doljului, ceea ce este foarte mult și cred că în viitoarea perioadă vom reuși să închegăm o echipă care să fie câștigătoare la alegerile viitoare”, a declarat Olguta Vasilescu, în prezența ziariștilor craioveni.
Zgonea, Olguta, Fifor, tripleta pentru Congres
Comitetul Executiv al PSD Dolj a decis să-i susțină pentru o funcție la nivel central pe Valeriu Zgonea, Lia Olguța Vasilescu și Mihai Fifor. Valeriu Zgonea va candida pentru funcția de președinte executiv, iar Olguța Vasilescu și Mihai Fifor la vicepreședinți.
“PSD Dolj îi susține pe: Valeriu Zgonea, Lia Olguța Vasilescu și Mihai Fifor. Am dat hotărâri și recomandări și pentru președintele PSD Olt, Paul Stănescu, președintele Maramureș, Gabriel Zetea, și președintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău”, a declarat președintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.
Pesediștii au stabilit în Comitetul Executiv Naţional ca scrutinul pentru alegerea preşedintelui partidului să fie pe 11 octombrie, iar Congresul să aibă loc o săptămână mai târziu, pe 18 octombrie, când va fi aleas Biroul Permanent.
Preşedinte PSD Dolj, Claudiu Manda, a votat duminică la ora 09.00, la Teatrul Colibri din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, la ora 10.00, la Punctul Termic din cartierul Brazda lui Novac, iar Valeriu Zgonea, vicepreședinte PSD la ora 9.30, la sediul PSD Dolj.