Copiii lui Michael vor forma "Jackson Three"

Copiii lui Michael vor forma "Jackson Three"

Joe Jackson, tatăl megastarului Michael Jackson mort pe 25 iunie, a anunţat, astăzi, că se pregăteşte pentru a-i lansa pe cei trei nepoţi ai săi în lumea muzicii, într-un turneu mondial.

Despre Joe se ştie că are experienţă de manager de trupă, el fiind cel care a pus bazele grupului Jackson Five, din care a făcut parte şi copilul Michael.

Acum, noua formaţie se va numi "Jackson Three", se va lansa la anul şi din ea vor face parte cei trei copii ai Regelui Pop, Prince Michael, de 12 ani, Paris, de 11, şi mezinul în vârstă de şapte ani, Prince Michael II - cunoscut şi sub numele de Blanket.

Veştile despre turneu au venit la scurt timp după ce Joe Jackson a anunţat, la televiziune, că Paris şi-a demonstrat talentul de bună cântăreaţă, iar Blanket s-a dovedit a fi un foarte bun dansator.

Familia se opune

Anunţul i-a înfuriat pe ceilalţi membri ai familiei Jackson, care se tem că acest turneu ar putea reprezenta o formă de exploatare a micuţilor, în prezent, subiect al unui proces de custodie.

"Joe intenţionează să pornească, în 2010, cu copiii într-un turneu mondial. De asemenea, a oferit contracte de înregistrare cu copiii lui Michael", a delcarat pentru cotidianul "The Sun" Ian Halperin, biograful familiei Jackson.

"Se pare că Joe intenţionează să îşi ducă planul la bun sfârşit, indiferent de opoziţia pe care o întâmpină", a adăugat aceeaşi sursă.

Tiranie

Rememorând perioada în care cânta în Jackson Five, Michael a spus despre tatăl său că îl bătea în mod bestial, mărturie confirmată şi de către sora lui mai mare, La Toya.

Potrivit presei americane, Katherine Jackson, mama lui Michael, şi fosta soţie a starului, Debbie Rowe, au făcut în secret o înţelegere pentru a-l împiedica pe Joe să aibă vreun drept asupra copiilor.

CITIŢI ŞI:

Joe Jackson: Moartea lui Michael a fost un asasinat

Ne puteți urmări și pe Google News