Inginerii români vor 12.000 de euro pe an

Inginerii români vor 12.000 de euro pe an

Un studiu realizat de un institut german arată să absolvenţii de inginerie şi economie visează la salarii de 9.000-12.000 de euro anual, adică de 5-7 de ori mai mari decât salariu minim pe economie.

Absolvenţii de inginerie şi administrarea afacerilor din România nu au pretenţii mari la salarii spre deosebire de studenţii altor ţări europene, foarte puţini sunt dispuşi să călătorească în interes de serviciu şi chiar mai puţini vor să plece din ţară după terminarea studiilor. Între companiile de top spre care tinerii români se orientează se numără cele cu tradiţie, gen Microsoft şi Google pentru viitorii ingineri, sau ING Group şi BMW pentru economişti.

Unul dintre motivele orientării către acestea este, conform specialiştilor, şi faptul că, fiind o perioadă de criză, aceste companii „vechi”  oferă siguranţa locului de muncă.

Asta indică rezultatele Barometrului absolvenţilor 2009, realizat de Institutul trendence din Berlin Germania, ce-i drept, înainte ca criza economic să lovească din plin. Sondajul, la care România a participat pentru prima dată în acest an, e prezentat în exclusivitate de „Evenimentul zilei”. La sondaj au mai şi participat ţări precum Belgia, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Danemarca sau Elveţia.

Visează la fel ca polonezii şi ungurii

Absolvenţii nu se sfiesc să-şi dorească un salariu brut mare pentru România, dar destul de mic faţă de visele „salariale” pe care le au absolvenţii universităţilor din afară. Astfel, un inginer visează la un salariu brut de peste 12.000 de euro pe an, iar un economist – la puţin peste 9.000 de euro pe an.

Veniturile visate de români sunt similare cu ale studenţilor din Slovacia, Polonia, Republica Cehă sau Ungaria, dar sunt de trei sau chiar de cinci ori mai mici decât cele dorite de „omologii” lor din Danemarca, Austria, Franţa, Germania sau Marea Britanie.

„Luând în considerare şi diferenţele economice între ţări, e surprinzător că studenţii români sunt cei care se aşteaptă la cele mai mici salarii din Europa. În fond, educaţia pe care o primesc este cel puţin la fel de bună ca cea pe care o primesc colegii lor europeni”, a explicat, pentru EVZ, Gesa Bartels, marketing expert în cadrul Institutului trendence.

Vor să stea pe loc

Conform baromentrului, românii nu se îngrămădesc spre servicii cu grad mare de mobilitate, care le permite să călătorească peste hotare. Doar 30% dintre viitorii „afacerişti” vor să vadă lumea cu ajutorul jobului şi doar 40% dintre ingineri visează la un loc de muncă „flexibil”. Specialiştii consider, însă, că acest lucru se va schimba în curând. „Românii nu sunt dispuşi să se plimbe cu serviciul prin toată lumea, spre deosebire de vecinii lor europeni, dar cred că în următorii doi ani acest lucru se va schimba dramatic, plecând de la faptul că multe branduri internaţionale vin în ţara dumneavoastră pentru producţia de noi site-uri şi prin dezvoltarea programului de burse Erasmus pentru studenţii români”, arată Gesa Bartels.

Preferatele Microsoft şi Google

Microsoft rămâne în topul preferinţelor absolvenţilor de inginerie de pe plaiuri mioritice, 30% dintre aceştia visând să lucreze în această companie. Pe locul doi se află, cu 23 de procente, Google, urmată de IBM, Apple şi Oracle, cu puţin peste 10 procente fiecare.

De cealaltă parte, cei mai mulţi dintre viitorii „afacerişti”, peste 13%, se visează angajaţi la ING Group, pe locurile următoare clasându-se BMW Group, European Central Bank şi Microsoft, cu până la 10% „adepţi” dintre participanţii la sondaj.

În topul rezultat în urma voturilor date de absolvenţii români intră şi firme specializate pe produse de lux, 2,6% dintre cei intervievaţi visând să se numere printre angajaţii brandului exclusivist Louis Vuitton. „Suntem foarte suprinşi să vedem braduri de lux intrând în topul prezentat de noi şi chiar cu rezultate bune. LVMH este unul dintre exemple. Pe timp de criză, companiile de lux devin atractive, în special datorită produselor pe care le reprezintă şi a brandului pe care-l au”, a declarat Gesa Bartels. Între preferinţele studenţilor români se numără şi câteva branduri autohtone precum Rompetrol Rafinare, Petrom, Romtelecom, Dacia, Distrigaz Sud, Transelectrica, CFR Călători, Electrocentrale Bucureşti, Oltchim, CFR Marfă, MOL Rmânia şi Alro.

UNA DINTRE GRIJI

Siguranţa locului de muncă

Ierarhia celor mai dorite companii, realizată de studenţii români, nu diferă cu mult de ceea ce-şi doresc colegii lor europeni. Astfel, angajatori precum Microsoft, Google, Apple, IBM, BMW Group rămân cei mai râvniţi la nivel european. Tendinţa este explicată de expertul în marketing Gesa Bartels în contextual crizei economice. „Pe timp de criză, siguranţa locului de muncă devine importantă în alegerea pe care o fac viitorii angajaţi. Companiile care şi-au creat, de-a lungul timpului, o imagine şi un nume devin atractive”, spune aceasta.

Studiul - la care au participat, online, peste 8.000 de studenţi români din 37 de universităţi - mai arată că doar puţin peste 20 de procente dintre respondenţi şi-au planificat să plece din ţară după absolvirea facultăţii. Totodată, aceştia aşteaptă să se angajeze după trei luni de căutări a unui job şi după ce trimit în jur de 17-20 de CV-uri. La realizarea Barometrului absolvenţilor 2009 au participat 196.000 de studenţi din 22 de ţări şi 779 de universităţi, perioada de intervievare fiind septembrie 2008 – ianuarie 2009.

SALARII PESTE HOTARE

100.000 de dolari pe an Companiile de renume au stârnit întotdeauna curiozitatea în ceea ce priveşte salariile pe care le oferă angajaţilor. În urmă cu un an, înainte de criza economică, site-ul glassdoor.com a dezvăluit veniturile specialiştilor în IT de la Google, Yahoo şi Microsoft. Salariile acestora sunt cuprinse în 92.000 şi 119.000 de dolari (echivalentul a 7.700, respectiv 10.000 de dolari pe an), deloc departe de visele pe care le au şi absolvenţii români.

Acelaşi site informa că un manager de proiect de la Microsoft câştigă, în medie, 92.000 de dolari pe an (7.700 pe lună), iar un inginer de soft 98.000 pe an (8.200 de dolari pe lună). La Yahoo!, angajaţii sunt remuneraţi ceva mai bine. Astfel, un inginer de soft primeşte, pe un an de muncă, 99.000 de dolari (8.300 pe lună), un director de marketing - 97.000 (8.100 de dolari pe lună), iar un senior product manager + 119.000 de dolari (respectiv 10.000 pe lună). Situaţia nu este diferită nici la Google, unde inginerii de soft primesc 99.000 de dolari pe an (8.300 pe lună), iar inginerii de soft seniori - 117.000 (9.800 de dolari pe lună).

Aşa că nu este de mirare de ce studenţii români se gândesc deja să se angajeze, cu precădere în aceste multinaţionale, unde, pe lângă salarii, angajaţii mai au şi alte beneficii - mese gratuite, spaţii de relaxare sau sală de jocuri pentru deconectare. Anul trecut, în Bucureşti, managerii din IT câştigau, în medie, 6.140 de lei pe lună (aproximativ 2.100 de dolari pe lună), iar personalul tehnic, 3.990 de lei (1.400 de dolari pe lună).

STUDIU DESPRE STUDIU

„Aşteptările românilor sunt modeste”

Prezenţa României pentru prima dată în Barometrul realizat de Institutul trendence este un semnal pozitiv, consideră specialiştii în statistică. „Înseamnă că şi învăţământul românesc începe să conteze pe piaţa mai largă”, crede prof. univ. dr. Mihail Korka, de la Facultatea de Economie şi Afaceri Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.

Analiza răspunsurilor date de studenţii români la barometrul prezentat de EVZ trebuie corelată cu perioada în care a fost realizat sondajul, crede profesorul. „Septembrie 2008-ianuarie 2009 era încă o perioadă bună, liniştită în ceea ce priveşte criza economică. Aş tinde să cred că dacă s-ar relua realizarea studiului acum, răspunsurile nu ar mai fi atât de optimiste”, declară Korka.

Cât priveşte procentul mic al celor care doresc să emigreze, aproximativ 30%, profesorul e de părere că aceasta e cifra reală dintotdeauna. În plus, specialistul în statistică propune o comparaţie între procentul economiştilor (20%) şi cel al inginerilor (28%) în privinţa dorinţei de a părăsi ţara: „Trei sferturi dintre studenţii de la economie sunt fete, în timp ce la inginerie majoritatea sunt băieţi. Fetele sunt mai obediente, băieţii îşi afirmă independenţa mai uşor”. Visele cu privire la salariile pe vor să le aibă nu ar trebui să ne uimească: „Aşteptările par exorbitante, dar sunt modeste în comparaţie cu cei din alte ţări. În plus, în Elveţia, Suedia, majoritatea tinerilor provin din familii care au deja afaceri şi se ştiu că vor fi deja remuneraţi foarte bine”, conchide specilistul.

Mihail Korka lucrează la un studiu similar, realizat doar în România, numit „Adaptarea activă a educaţiei universitare la cerinţele pieţei muncii”, care va fi făcut public în noiembrie.

Peste 8.000 de studenţi români au participat la studiu

TOP INTERNAŢIONAL

Companiile aflate în fruntea clasamentului

ADMINISTRAREA AFACERILOR:

1.    PricewaterhouseCoopers    7,5% 2.    L'Oréal    6,7% 3.    Ernst & Young    6,6% 4.    Apple    5,6% 5.    Deloitte    5,4%

INGINERIE:

1.    Google    11,1% 2.    Microsoft    9,4% 3.    Apple/ IBM    7% 4.    BMW Group/ Siemens    4,6% 5.    Intel    4,1%

Sursa: trendence Institut 2009

VEZI:

Companiile preferate de absolvenţii din domeniile economic şi inginerie din România.

Ne puteți urmări și pe Google News