Cei care au de gând să conducă sute sau mii de kilometri în concediu trebuie să se ferească de antidepresive sau antivomitive.
Medicamente aparent inofensive, cum ar fi cele care înlătură greaţa ori cele care calmează alergiile, pot afecta capacitatea de a conduce. Acestea întârzie anumite reacţii şi vă pot da o stare de somnolenţă. De aceea, medicii vă sfătuiesc ca, înainte de a pleca la drum lung, în concedii, să aveţi grijă ce medicamente luaţi.
„Medicamentele trebuie administrate cu prudenţă, doar dacă aveţi nevoie de ele. Nu vă recomand să luaţi pastile înainte de a pleca la drum”, spune profesorul Ioan Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie din cadrul Facultăţii de Medicină „Carol Davila”, din Bucureşti. Un somn odihnitor, opririle dese pentru relaxare, hidratarea cu produse naturale sunt mult mai recomandate la drum lung. Evitaţi calmantele!
Pe lista medicamentelor interzise şoferilor se află, în primul rând, antidepresivele, anxioliticele, somniferele şi alte pilule care acţionează asupra sistemului nervos. „Sunt complet interzise medicamente precum rudotel, calempan, diazepam”, specifică farmacistul Constantin Ciulu, de la Farmacia „Ioana”.
Nici măcar cunoscutul extraveral, cu extract de valeriană, nu este permis. Pe lângă plante care induc liniştea şi calmul, acesta conţine fenobarbital, o substanţă ce acţionează la nivelul creierului.
Pilulele de slăbit cresc riscul de a greşi în trafic Specialiştii atrag atenţia şi asupra altor medicamente la care ar trebui să renunţaţi atunci când mergeţi la drum lung. „Antivomitivele vă scapă de răul de maşină, însă vă pot afecta capacitatea de condus”, explică profesorul Ioan Fulga.
Antialergicele scad, de asemenea, capcitatea de reacţie, însă, dacă aveţi neapărat nevoie de acestea, este mai bine să le alegeţi pe cele de generaţie mai nouă. „Antialergicele mai moderne sunt mai puţin sedative, dar fiţi preacauţi şi lăsaţi un alt şofer să conducă în caz că aveţi nevoie de astfel de pastile”, recomandă medicul de familie Remus Lupu.
Şi medicamentele de slăbit, din gama celor care acţionează pe centrii nervoşi, trebuie evitate în timpul şofatului. Fiind pe bază de amfetamine, unele vă cresc vigilenţa , dar şi riscul de a face erori. Fără contraindicaţii sunt doar medicamentele de slăbit care inhibă absorbţia grăsimilor. Dacă aţi suferit un atac vascular cerebral sau un infarct, însă v-aţi revenit şi vreţi să plecaţi în vacanţă, este recomandat să nu conduceţi.
Nu sunt periculoase antialgicele, antidiabeticele orale, antibioticele ori antitermicele. „Din contră, dacă aveţi febră este bine să luaţi antitermice”, sugerează profesorul Ioan Fulga. Totuşi, dacă febra este crescută, 39-40 grade Celsius, este interzis să vă urcaţi la volan.