Taberele şcolare - căutate de copii, ignorate de autorităti

Taberele şcolare - căutate de copii, ignorate de autorităti

Revista presei.

România Liberă

Taberele şcolare - căutate de copii, ignorate de autorităti

Taberele scolare, cu cele aproape 60.000 de locuri, nu doar cele tematice care se acorda gratuit, ci si cele cu caracter turistic, deci platite, ii determina pe multi parinti sa-si trimita copiii in vacanta in diverse zone ale tarii. Elevii inca descopera frumusetile de pe la noi, pentru excursiile in strainatate optand mult mai putini. Evident, este vorba si de tarif, pentru cele in strainatate costurile fiind considerabil mai mari.

In judetul Dambovita, la nici 90 km de Capitala, functioneaza de zeci de ani trei tabere scolare – "Caprioara", "Cerbul" si "Vanatorul". Ordinea acestora nu este data de cea alfabetica, ci de altitudinea la care sunt situate. Toate cele trei tabere sunt amplasate pe versantul sudic al Muntilor Bucegi, pe valea superioara a raului Ialomita. Libertatea

«Aruncau» cu heroină în toată Capitala Şase luni au stat în spatele lor, ca nişte umbre, le-au studiat mişcările şi le-au învăţat tabieturile. Poliţiştii antidrog bucureşteni şi procurorii DIICOT au pus la pământ cea mai mare “caracatiţă” de narcotraficanţi, ce-şi întinsese tentaculele în toată Capitala.

După ce acum aproape trei săptămâni cinci membri ai grupării au fost prinşi la Giurgiu, misiune la care una dintre maşinile ofiţerilor, o Dacie, a fost avariată, ieri dimineaţă, luptătorii de la Brigada Specială “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei au dat asaltul final. Mascaţii şi procurorii DIICOT au verificat 18 adrese ale traficanţilor din Bucureşti şi Giurgiu şi au săltat 42 de bandiţi, printre aceştia numărându- se şi trei bulgari. Luaţi “ca din oală”, infractorii au sărit la gâtul luptătorilor, însă au fost rapid puşi la pământ. Adevărul

SRI îl fila pe Necolaiciuc, iar familia lui Timofte făcea afaceri cu el

În perioada în care Radu Timofte era la conducerea SRI, fratele acestuia, Ioan Băncilă Timofte, făcea afaceri cu Sînziana Rariţa Necolaiciuc, soţia „hoţului de la CFR“. Radu Timofte spune că, în timpul mandatului său, SRI îl „monitoriza” pe directorul CFR Mihai Necolaiciuc, dar pentru fuga acestuia ar trebui să răspundă Ministerul de Interne.

Ioan Băncilă Timofte (57 de ani), fratele fostului director al Serviciului Român de Informaţii, este de profesie maistru în construcţii. În afaceri a intrat după 1991, când a primit „cupoane“ la societatea Construcţii Feroviare Moldova SA. Mai târziu, în anii 2000, Ioan Băncilă Timofte a cumpărat, prin Rasdaq, cupoane la aceeaşi societate. Ziua

Şefa MTS s-a declarat mai săracă

Monica Iacob-Ridzi, asociat la SC Euro Riva Serv SRL, a omis sa precizeze, in ultima declaratie de avere, ca a realizat, anul trecut, 18.000 de lei venituri din dividende la respectiva societate.

Desi in formularul completat in 31.12.2008, dupa preluarea mandatului de ministru, Ridzi mentionase suma de 18.000 de lei, la rubrica "venituri din alte surse", in documentul depus la Guvern in iunie 2009 acesti bani nu mai apar. De existenta lor isi amintise pana si sotul ministrului, Tiberiu Ridzi, primarului din Petrosani, acesta mentionand in declaratia completata in data de 24.04.2009 ca sotia sa a contribuit la veniturile familiei cu 18.000 de lei.

Jurnalul Naţional

Panteonul României se naşte pe timp de criză

Academia Română şi Fundaţia Panteonul României au dat ieri startul în cursa pentru construirea monumentului simbol închinat pomenirii şi cinstirii acelora care au contribuit la devenirea ţării, indiferent de etnie sau religie. Realizarea proiectului ar necesita peste 20 de milioane de euro, bani care vor fi stânşi exclusiv prin donaţii.

La sfârşitul anului trecut se vorbea despre ridicarea unui Panteon, instituţie de reprezentare naţională, în care să-şi găsească locul cele mai înalte valori ale neamului românesc. Proiectul a fost amânat cu aproape jumătate de an, urmare a crizei financiare, dar şi a demersurilor administrative necesare înregistrării oficiale a Fundaţiei Panteonul României, organizaţie non-profit, constituită de Academia Română cu scopul de a coordona realizarea abiţiosului proiect. Cotidianul

Emil Boc. Premier, adjectiv

Şeful Guvernului şi-a prins degetele în ruleta bugetară. Într-o vreme în care cinematografia românească culege titluri mondiale, Guvernul îi dă o serioasă lovitură: taie toţi banii pe care îi primea din activităţile de jocuri de noroc, adică în jur de 1,5 milioane de euro anual. Revelatia anului la Cannes, "Politist, adjectiv" a fost finantat si cu fonduri CNC. Incepand de acum, mai poti castiga Palme D'Or doar daca vii cu bani de acasa 08 Iul 2009 Revelatia anului la Cannes, "Politist, adjectiv" a fost finantat si cu fonduri CNC. Incepand de acum, mai poti castiga Palme D'Or doar daca vii cu bani de acasa   Pe lângă faptul că din 2007 industria cinematografică nu mai primeşte un leu de la bugetul de stat şi că TVR are la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) datorii enorme, o nouă ordonanţă de urgenţă (OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc), adoptată la finalul lunii iunie şi contrasemnată de ministrul Turismului, Elena Udrea, de ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, şi de iniţiatorul ei, Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice, decide că Loteria Română, cazinourile şi organizatorii de jocuri de noroc au fost exceptaţi la plata către CNC a celor 4% din profitul anual. Gândul

Magistraţii cer demisia lui Predoiu şi închid tribunalele

Cum însă s-a intrat deja în vacanţa judecătorească, pe rol sunt foarte puţine procese – doar cele apreciate ca fiind urgente – aşa că nici magistraţii nu trebuie să lucreze peste program şi nici numărul justiţiabililor prejudiciaţi nu este foarte mare.

În aceste condiţii, s-au căutat soluţii de protest mai eficiente. Astfel, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti a avut loc o întâlnire a asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Acestea au hotărât ca magistraţii să refuze să mai participe la birourile, secţiile şi comisiile electorale la alegerile din toamnă.

Ne puteți urmări și pe Google News