Fostul internaţional va ocupa funcţia de manager sportiv la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare. Preşedintele Nicolae Badea a precizat că una dintre responsabilităţile lui Ganea va fi elaborarea unui Regulament de Ordine Interioară, împreună cu oficialii clubului.
„Le mulţumesc celor de la Dinamo pentru încrederea acordată. Începem o reconstrucţie, de la temelii, de la echipele de juniori şi până la prima echipă. Sper să am o colaborare bună cu ceilalţi din club. Mă voi ocupa doar de partea sportivă, nu şi de acte”, a declarat Ganea, citat de site-ul oficial al echipei „roş-albe”.
„Ganezul” vrea să ridice moralul fotbaliştilor, care au ratat titlul şi, implicit, prezenţa direct în grupele Ligii Campionilor. „Sper ca jucătorii să înţeleagă că nu mai au voie să calce strâmb. Tot ei trebuie să repare ce au stricat. Vreau să le refac moralul”, a menţionat Ionel Ganea.
Amicale cu Nantes şi Marseille
Dinamo a reziliat astăzi contractul cu Mircea Rednic şi l-a prezentat oficial pe noul tehnician, italianul Dario Bonetti. „Am prins din zbor oportunitea de a antrena o echipă mare. Din prima zi am văzut că în echipă sunt foarte multe talente, dar, cu toate acestea, s-a pierdut titlul. Toţi trebuie să înveţe că trebuie să munceasca, să fie umili, pentru că doar aşa putem creşte”, a spus Bonetti.
Sub conducerea noului tehnician, „câinii roşii” vor efectua un stagiu de pregătire la Aix-les-Bains (Franţa). În timpul acestui cantonament, dinamoviştii vor disputa patru meciuri amicale:
-
cu Nantes (8 iulie, ora 20:00)
-
cu Olympique Marseille (10 iulie, ora 21:00)
-
cu Grenoble (14 iulie, ora 20:00)
-
cu Saint-Etienne (18 iulie, ora 20.00)
După stagiul din Franţa, care se va încheia pe 20 iulie, Dinamo va juca un meci amical cu FC Porto, pe 23 iulie, la Albufeira.