Liberalii cer demiterea Robertei Anastase

Liberalii cer demiterea Robertei Anastase

Liberalii solicită PD-L să o demită pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru că a ţinut la sertar dosarul lui Adrian Năstase, blocând astfel justiţia.

Anunţul a fost făcut azi de prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, care a explicat că, potrivit propriilor mărturisiri, Anastase a blocat dosarul Termopanelor pentru nu mai puţin de 35 de zile.

"Solicităm conducerii PD-L să o demită pe doamna Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru obstrucţionarea Justiţiei prin ţinerea la sertar, pe o perioadă de peste 35 de zile, a dosarului Năstase a solicitării procurorului general în cazul domnului Năstase şi de asemenea adresăm procurorului general şi Parchetului un avertisment prin care le cerem să acţioneze în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării şi cu toate principiile de drept care guvernează activitatea Justiţiei", a declarat prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban, la finalul Biroului Politic Central al PNL.

Kovesi a dat-o în vileag pe Roberta

Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a respins recent acuzaţiile potrivit cărora procurorii fac jocuri politice pentru că au readus în discuţie cazul Năstase într-un context electoral. Kovesi a precizat că solicitarea pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Năstase, în dosarul Termopanelor, a fost trimisă Parlamentului în data de 10 martie.a.c, iar faptul că ea a fost introdusă pe agenda Legislativului abia în data de 15 mai, în plină campanie pentru alegerea Parlamentului European nu este de competenţa sa.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a recunoscut că cererea Parchetului General a fost înregistrată în 10 martie, însă a pretins că ea nu a fost trecută pe ordinea de zi din cauza unei înţelegeri cu PSD, acord ce nu a fost confirmat de social-democraţi.

Săptămâna trecută, deputaţii nu au reuşit să dea un aviz asupra cererii, dosarul fiind blocat, pe motive de procedură. PD-L a cerut reluarea dezbaterii în toamnă, adică înainte de alegerile prezidenţiale. Ulterior, Anstase a renunţat la această propunere, admiţând că reluarea unui vot ar crea un precedent periculos. În schimb, PD-L a atacat regulamentul Camerei Deputaţilor la CCR, recurgând astfel la arbitrajul magistraţilor.

 

Ne puteți urmări și pe Google News