Ultimul episod al telenovelei a avut un succes mai mare decât toate cele difuzate de Acasă TV în ultimele zece luni.
Ultimul episod al telenovelei „Regina”, difuzat în seara zilei de joi, s-a dovedit un succes mai mare decât toate episoadele difuzate în 10 luni cât au durat aventurile şatrei de ţigani. Fenomenul început odată cu serialul „Inimă de ţigan” - pe care l-a continuat „Regina” - e departe de a se fi încheiat, iar responsabilii din Pache Protopopescu anunţă lansarea continuării: cel de-al treilea serial se va intitula „State de România”.
Potrivit celor de la Acasă TV, care citează datele oferite de GfK România, ultimul episod, difuzat joi, de la ora 20.30, a fost lider de audienţă pe toate cele trei targeturi importante de populaţie. Ce s-a întâmplat în acest ultim episod, de a putut provoca o astfel de „isterie” printre fani, comparabilă cu cea înregistrată pe vremuri de serialele americane? Pe scurt: Don Luciano (Dan Condurache) s-a sinucis după ce şi-a luat la revedere de la ţiganii din şatră şi de la băieţii lui pe care i-a lăsat în grija lui Cosmin (Bogdan Albulescu), Zambila (Ioana Ginghină) l-a salvat pe Rubinu’ (Lucian Viziru) şi pentru a nu fi arestat a spus tuturor că el de fapt este Giani, soţul şi tatăl copilului ei, Roza (Nicoleta Luciu) şi Thierry (Cabral) şi-au recuperat copilaşii şi fericirea odată cu ei, State (Gheorghe Visu) a fost numit Zânul bun al României pentru că şi-a donat aurul unei fundaţii de caritate şi apoi, de durere şi tristeţe, a decis să plece la Sorbona să îşi continue studiile. Protagoniştii poveştii de iubire, Regina (Diana Dumitrescu) şi Cosmin (Bogdan Albulescu), s-au căsătorit în faţa prietenilor.
State pleacă la Sorbona
„Regina” a înregistrat în intervalul orar de difuzare, 20.30-22.21, pe segmentul All Urban, o medie de rating de 10,6 puncte şi o cotă de piaţă de 28,7%. Minutul de aur a fost de 12,9 puncte de rating, înregistrat la ora 22.09, moment în care telespectatorii urmăreau scena în care Zambila îşi cere iertare de la Giuvaeru pentru că înlocuieşte crucea cu cea a lui Rubinu’.
Aproape 3 milioane de români, la nivelul întregii populaţii, urmăreau telenovela la ora 22.17, potrivit datelor furnizate de GfK România, şi s-au lăsat cuceriţi de secvenţa în care State anunţa că pleacă la Sorbona pentru a-şi continua studiile. Oficialii Romance au anunţat ieri că acţiunea lungmetrajului „State de România - Student la Sorbona”, a cărui filmare a început în luna mai la Paris, va continua în această toamnă, tot la Pro TV, cu serialul de comedie „State de România”.
Războiul telenovelelor
Odată cu terminarea „Reginei”, „războiul audienţelor” printre fanii telenovelelor, în această vară, se pare că va fi dus de noua producţie de pe Acasă TV, „Fără sâni nu există Paradis”, marele succes sud-american care a revoluţionat genul, şi „Carmelita”, de pe Antena 1, cel mai mare succes, în producţia de gen, realizat în fosta Uniune Sovietică, cu au dienţe uriaşe în toate ţările în care a fost difuzată.
Cele două telenovele sunt programate la aceeaşi oră, 20.30, şi iau startul în aceeaşi zi, adică luni, 22 iunie, „bară la bară”, pe Acasă TV şi pe Antena 1.