Români, ţinta unor atacuri rasiste la Belfast

Români, ţinta unor atacuri rasiste la Belfast

Peste o sută de români au petrecut noaptea într-o biserică din sudul Belfastului, Irlanda de Nord, după ce au fost ţinta unui atac rasist, informează BBC.

Banda de atacatori a spart geamurile locuinţelor şi au scandat sloganuri naziste. În timpul manifestaţiilor au fost afectate case ale imigranţilor de pe străzile Belgravia şi Wellesley.

Poliţia din Belfast a spus că investighează incidentele rasiste, precum şi pagubele materiale rezultate în urma acestora. Până în prezent, nu au fost raportate victime şi nu au fost înaintate plângeri, precizează sursa citată.

Calificate drept "orchestrări"

Naill Kelly, reprezentant al autorităţilor locale, a declarat că "este tot mai evident faptul că aceste atacuri sunt cu mult mai mult decât nişte incidente izolate, ele fiind parte a unei încercări orchestrate de a-i forţa pe oameni să părăsească zona".

Ca replică la afirmaţiile lui Kelly, Robert Murdie, din cadrul poliţiei nord-irlandeze, a precizat că atacurile rasiste nu au fost nicidecum "orchestrate".

"Nu există nicio dovadă care să indice că seria atacurilor asupra familiilor de români din Belfast au fost orchestrate", a declarat Murdie, care a adăugat că, pentru a menţine ordinea în zonă, patrulele poliţienşti din zonă au fost sporite.

Cu toate acestea, "este foarte greu să supraveghezi o zonă 24 de ore pe zi pentru a preveni acest tip de manifestări", este de părere oficialul irlandez.

Solidari cu românii

Organizatorul unor mitinguri de protest antirasiste, Paddy Meehan, a declarat că incidentele au continuat de miercuri.

"Oamenii sunt şocaţi de ceea ce s-a întâmplat aici, iar aceasta trebuie să înceteze", a declarat el. "Protestul antirasist a reprezentat un mesaj clar că oamenii nu doresc ca astfel de manifestări să continue în zona în care locuiesc şi că acest lucru trebuie să înceteze imediat", a subliniat Meehan.

În urma incidentelor, mai multe familii de imigranţi au decis să părăsească zona.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 10:45

Ne puteți urmări și pe Google News