Relansarea economiei ţine de reluarea creditării. Pentru ca afacerile să meargă în sus este nevoie de încredere în piaţă, spun oficialii.
Băncile sunt puse, din nou, între ciocan şi nicovală. Pe de o parte, patronatele şi chiar auto rităţile fac presiuni să dezgheţe creditarea pentru repornirea economiei, iar pe de altă parte, ele nu pot renunţa la o minimă prudenţă, dat fiind că trecem printr-o criză. În aceste condiţii, ne întrebăm ce ar trebui să facă instituţiile de creditare: să dea împrumuturi oricui le cere sau să refuze să-şi asume riscuri, protejând totodată şi banii depo nen ţilor? Şeful statului, în ofensivă Preşedintele ţării, prezent la lucrările patronatelor din Comitetul Economic şi Social European, a criticat dur politica băncilor de a menţine dobânzi ridicate pentru credite, astfel încât acestea ajung să nu fie accesibile populaţiei şi firmelor.
„În România, băncile preferă contracte mai puţine, însă cu valori unitare mari. Practicarea unor dobânzi mari nu poate avea efecte benefice asupra economiei. Ea se poate traduce, pe termen mediu şi pe termen lung, în prejudicii asupra economiei româneşti şi, până la urmă, chiar asupra băncilor”, a afirmat, ieri, Traian Băsescu. El a mai spus că, în întâlnirile pe care le are periodic cu băncile, a cerut ca ele să acţioneze în parteneriat cu guvernul, pentru a reduce efectele crizei. Criza încă nu şi-a arătat „colţii” Pe de altă parte, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, crede că economia va scădea şi mai mult în al doilea şi al treilea trimestru comparativ cu primele trei luni ale acestui an. „Scăderea economiei a fost de 6,2% în primul trimestru, iar ratele vor fi mai mari în trimestrul al doilea şi al treilea şi îi vor surprinde pe mulţi”, a spus acesta. Dacă deficitul de cont curent şi cel bugetar ar deveni egale, ţara noastră s-ar putea confrunta cu deficite gemene, în condiţiile în care recesiunea economiei va trece dincolo de orice estimări.
„Deficitul de cont curent s-a ajustat brusc, de aceea există riscul ca deficitul bugetar să depăşească 4,6% din PIB în acest an”, a spus Croitoru. Astfel că, din cauza scăderilor din trimestrele doi şi trei, firmele vor fi nevoite să intensifice ajustările cu privire la preţuri, creşteri salariale, dar şi ocuparea locurilor de muncă. „Firmele au redus profiturile pen tru a menţine un nivel relativ ridicat al angajărilor, pe baza aşteptărilor mai bune. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar faptul că sunt mai mulţi oameni angajaţi în producţie, decât este necesar, reprezintă o sursă de inflaţie”, a spus Croitoru.
El a mai precizat că din cauza creditului de la FMI, care creează noi nevoi de împrumut, România va rămâne ani la rând cu un necesar de finanţare foarte ma re. În aceste condiţii, deşi băncile pregătesc terenul pentru a relansa creditarea, încă nu se ştie cât de eficientă ar fi această mutare mai ales în al treilea trimestru. Riscurile sunt ca şi până acum, dacă se va relua creditarea sunt şanse ca debitorii să nu mai poată returna împrumuturile, ceea ce ar însemna mai multe provizioane pentru bănci.
REPROŞ
Geoană: Băsescu încearcă să divizeze naţiunea
Reproşurile şefului statului, Traian Băsescu, la adresa Băncii Naţionale a României (BNR) reprezintă mai curând o încercare de divizare a naţiunii decât o grupare în jurul unui proiect comun, a declarat, ieri, Mircea Geoană, şeful PSD. El a spus că referirile pe care le-a făcut preşedintele Băsescu la banca centrală, în şedinţa de guvern de duminică, au fost „un atac extrem de brutal” la adresa instituţiei.
„Cred că a sosit clipa să nu mai considerăm răspunsul anticriză ca fiind apanajul unui singur om sau al unei singure instituţii. Ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile, un atac extrem de brutal din partea celui mai important om în statul român, reprezintă o încercare de divizare a naţiunii şi nu de aducere în jurul unui proiect comun”, a declarat, ieri, Geoană.
Şeful statului le-a spus miniştrilor că optimismul BNR privind economia nu are acoperire în evoluţiile viitoare, deoarece economia va scădea şi în trimestrul II, iar ţara noastră va intra în recesiune. El a dat însă asigurări că va rămâne partenerul guvernului. MIZĂ Liderul PSD îl apără pe Isărescu din interes
Declaraţia pe care Mircea Geoană a făcut-o ieri referitor la criticile expuse de preşedintele Traian Băsescu la ultima şedinţă de guvern ascunde de fapt o miză mai mare. În primul rând, şeful social-democraţilor nu a ratat prilejul de a întoarce afirmaţia şefului statului împotriva sa şi de a o interpreta, transformând-o într-o „încercare de divizare a naţiunii”.
În al doilea rând, el a profitat de această ocazie pentru a poza în apărătorul BNR şi, mai important, al şefului instituţiei, Mugur Isărescu. În felul acesta, Geoană speră să câştige bunăvoinţa lui Isărescu, în contextul în care îşi doreşte ca noul preşedinte al CEC Bank să fie Enache Jiru. Cu toate că Adunarea Generală a Acţionarilor CEC s-a întrunit deja, nu a fost luată nicio decizie privind viitorul preşedinte.