Bătălia pentru autonomie a secuilor a fost transpusă, de astăzi, şi în trafic. Primarul din Sfântu Gheorghe şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna şi-au înmatriculat maşinile de serviciu cu „SIC”, o prescurtare a cuvântului latinesc „siculitas”, în traducere, Secuime.
„Ca membri ai asociaţiei oraşelor şi judeţelor secuieşti am decis ca în locul numerelor (de înmatriculare - n.r.) fără identitate pe care le-am avut pe autoturismele noastre, să punem «SIC» şi prin asta să se vadă clar că aparţinem acestui Ţinut Secuiesc şi că-l promovăm”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în faţa maşinii sale de serviciu, un Renault Megane, cu numaărul de înmatriculare CV-11-SIC.
Tamas Sandor are o maşină nouă
„Am discutat şi cu colegii noştrii din Harghita, urmează ca şi ei să-şi schimbe numerele”, a spus, la rândul său, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor. Acesta conduce de azi un Volkswagen Passat, cumpărat cu 113.000 de lei şi înmatriculat cu numărul CV-10-SIC. „Desigur că şi ceilalţi conducători de unităţilor administrativ teritoriale din zonă pot să-şi schimbe numerele cu «SIC»”, a adăugat preşedintele CJ Covasna.
Pe lângă numerele „personalizate”, cei doi lideri locali ai UDMR şi-au lipit pe maşinile de serviciu şi abţibilduri cu însemnul „SIC” scris pe un fundal albastru cu argintiu, reprezentând steagul secuiesc.
Continuarea demersurilor CNS Primarul Antal Arpad ne-a declarat că demersul lor este o continuare a celui iniţat de Consiliul Naţional Secuiesc, care a pornit procedurile de înregistrare a domeniului de internet „sic”. „Sperăm ca simbolul regiunii să fie folosit şi promovat de cât mai multă lume, atât de populaţie, dar şi de autorităţi”, a mai spus Antal Arpad.
„Nu pot decât să mă bucur, acum am aflat de la dumneavoastă şi o să-i sun să-i felicit”, ne-a spus preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balasz despre iniţiativa celor doi lideri UDMR din Covasna. Acesta a adăugat că CNS face de mai mult timp demersuri pe lângă autorităţile locale pentru folosirea însemnelor regionale.
CITIŢI ŞI: