Delta nu îţi dă frumuseţile de-a gata. Nu vei găsi spectacolul ce ţi-a încântat privirile în vederi sau la televizor doar privind pierdut de pe un ponton avântat în Dunăre. În cel mai nou pământ al Europei, trebuie să cauţi după privelişti unice, cu barca şi cu pasul. Un bun început de drumuri este Sfântu Gheorghe, singura localitate din Deltă de unde poţi admira, laolaltă, Dunărea şi Marea Neagră.

Sfântu Gheorghe este canalul cel mai vechi şi cel mai sudic al Dunării, iar localitatea cu acelaşi nume poate fi punctul de plecare pentru mai multe călătorii de o zi prin Deltă. Primul pas este să ajungi la Tulcea. Dacă tot eşti pe acolo, nu uita să vizitezi superbul acvariu şi Monumentul Independenţei, construit pe una dintre colinele oraşului. Obeliscul, dorobanţul şi vulturul cinstesc obţinerea independenţei de stat a României. Dacă piatra de temelie a fost pusă încă din 1879, sub ochii lui Carol 1, monumentul a fost finalizat abia în 1904.

Tulcea nu îţi mai poate oferi decât o plimbare pe faleză, dar înainte de a o face este bine să te interesezi de nava rapidă care pleacă spre Sfântu Gheorghe destul de rar. Dacă tocmai a plecat, poţi încerca la Mahmudia sau Murighiol (porturi aflate la 30-35 km de Tulcea).

Trasee şi obiective în Deltă Cum ajungi la Sfântu Gheorghe Cazare în Sfântu Gheorghe

După aproape două ore de mers cu vasul, vei ajunge la Sfântu Gheorghe, localitatea de pe canalul sudic al Dunării. Comuna este complet izolată de lume. De aceea, vei vedea destul de rar maşini pe aici şi asta numai dacă stai să le pândeşti, pe uliţele pline de nisip fin. Oricum, credem că, turist fiind, nu îţi era prea dor de ele.

Tinerii nu au ATV-uri sau scutere, aşa cum te-au obişnuit satele noastre, ci bărci. Pescarul de astăzi are în "trusou", pe lângă undiţe şi setci, o sticlă mereu plină cu benzină. Bărcile cu vâsle, din lemn, stau răsturnate cu fundul în sus pe liman. Doar câţiva moşnegi le mai împing dimineaţa spre ape şi apoi bat cu vâslele valurile calme. Dacă vrei o plimbare adevărată, ar fi bine să cauţi un astfel de barcagiu, mai ales că cei bătrâni ştiu frumuseţile Deltei şi sunt mult mai deschişi la vorbă.

Băieţii cu bărci moderne, cu motor în coadă, îţi vor oferi un tur rapid şi destul de gălăgios de Deltă. Ce-i drept, aria pe care o vizitezi cu aceştia este mult mai mare. În schimb, păsările par a se fi obişnuit doar cu silenţioasele vâsle, rămânând la locul lor din stufăriş chiar şi când bărcile de lemn se apropie.

"Cormoranii ăştia mănâncă mai mult peşte decât un om", spune barcagiul care ne-a condus pe noi în Deltă, aratând spre un stol de păsări negre care survolează apele. Pelicanii stau în cete mari, de 30-40 de păsări, doar lebedele preferând o plimbare solitară. Pe canalele mici şi ierboase, câte o vidră de râu îşi cară atent stuful uscat spre vizuină. Când simte pericolul, dispare zgomotos printr-o scufundare rapidă.

După câteva ore de mers pe braţele mărginite de stuf, ajungi într-o deschidere imensă. În zare se vede o insulă subţirică, care desparte Delta de mare. În trecut, erau două insule, dar apele sărate şi cele dulci au hotărât să se despartă, legând Sacalinu Mare de cel Mic printr-un cordon de nisip fin, argintiu. Acum, apa încă îţi acoperă laba piciorului.

Barcagiul spune că, acum câţiva ani, era cam până la glezne. Aşadar, nisipul şi aluviunile cărate de Dunăre se depun rapid aici, iar peste un deceniu o să fie insulă de-a binelea.