Roaming mai ieftin

Roaming mai ieftin

De la 1 iulie, mesajele scrise şi traficul de date în roaming, pe teritoriul celor 27 de state membre vor fi mai mai ieftine, iar facturile clienţilor pe roaming urmează să scadă cu până la 60%.

Consiliul de Miniştri al UE a adoptat azi noile reglementări privind serviciile de roaming.

Regulamentul privind serviciile de roaming în UE,  propus de Comisia Europeană (CE) în septembrie anul trecut, şi avizat de Parlamentul European în aprilie 2009, a trecut astfel de aprobarea finală şi va intra în vigoare la 1 iulie.    

11 eurocenţi mesajul pe roaming

"Noul regulament garantează că tarifele plătite de consumatori nu vor depăşi 11 eurocenţi, fără  TVA, pentru  trimiterea unui mesaj scris către o altă  ţară  situată  pe  teritoriul  UE",  se arată  într-un comunicat al CE.      

În prezent, un mesaj text transmis în regim roaming costă, în medie, în UE, 28 de eurocenţi.      

Totodată, pachetul legislativ reglementează tarifele en gros, între operatori, pentru traficul de date în regim de roaming. 

Astfel, tarifele en gros pentru traficul  de date în roaming va fi plafonat, de la 1 iulie,  la 1 euro/megabyte, faţă de media acutală de 1,68 euro/megabyte, precizează CE.  

Facturarea la secundă

În plus, operatorii telecom trebuie să factureze la secundă, şi nu  la minut apelurile în  roaming  după primele 30 de secunde de convorbire, decizie care ar putea reduce facturile aferente acestor servicii cu până  la 24%, potrivit Executivului UE.

Totodată, apelurile efectuate în regim de roaming pe teritoriul UE  vor costa, începând de la 1 iulie, 43 eurocenţi pe minut, faţă de 46 eurocenţi pe minut în prezent, iar apelurile primite se vor ieftini la 19 eurocenţi pe minut, de la 22 eurocenţi pe minut.

De la 1 iulie 2010,  tarifele  vor coborî la 39 eurocenţi pe minut, respectiv 15 eurocenţi pe minut, apoi, din iulie 2011, la 35 eurocenţi pe minut, respectiv 11 eurocenţi pe minut.

Ne puteți urmări și pe Google News