Şomaj ca în anii ’90

Şomaj ca în anii ’90

La sfârşitul lunii mai, în judeţul Timiş se înregistrau 10.123 de şomeri.

Potrivit specialiştilor de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş, rata şomajului se apropie de trei procente, ceea ce nu s-a mai întâmplat de zece ani.

Asta după ce, anul trecut în martie 2008, rata şomajului era aproape de zero. „Rata şomajului se cifrează la 2,97%. În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe, 3,29% dintre şomerii din Timiş sunt femei, iar 2,69% - bărbaţi”, a precizat Maria Ghenghiu, consilier superior la AJOFM Timiş.

Potrivit unui studiu semnat de profesorul universitar Alina Bădulescu, de la Universitatea din Oradea, Timişul este menţionat ca „judeţ fruntaş în perioada şomajului masiv”, cu o rată de 4%, în 1995.

Pe de altă parte, în primele luni ale anului, peste 500 de firme din Timiş au fost radiate de la Registrul Comerţului, în vreme ce mai mult de 1.200 de firme şi-au suspendat activitatea.

Dacă şomerii cei mai numeroşi provin din industria auto, în ceea ce priveşte firmele radiate sau suspendate, cele mai afectate sunt din zona comerţului cu amănuntul, a construcţiilor şi a serviciilor.

Ne puteți urmări și pe Google News