Campania umanitară “Overland for Smile (Zâmbet de copil”), un program de asistenţă medicală stomatologică gratuită, destinat copiilor din centrele de asistenţă socială din Europa de Est, se va desfăşura, în România, în perioada iunie-septembrie, pentru al patrulea an consecutiv.
Timp de 16 saptămâni, medici stomatologi italieni şi români vor consulta şi trata afecţiunile dentare ale copiilor instituţionalizaţi.
În anii precedenţi, 4.607 copii au fost trataţi din 203 centre de asistenţă socială.
Startul campaniei va fi dat astăzi, în sudul ţării, unde sunt aşteptaţi 1.800 de copii.
Cabinetul mobil al Caravanei, pus la dispoziţie de Cefin România, include 3 unităţi complet echipate cu câte 5 instrumentare cu sistem auto-dezinfectant, echipament laser, ultrasunete, aer condiţionat, precum şi o cameră video prin care întreaga acţiune poate fi urmărită în direct pe Internet. Misiunea este susţinută de Banca Italo-Romena, Colliers International, Generali Asigurări, Intesa SanPaolo Bank, Orange, Passerini Print Co, Petrom, Pirelli şi The Royal Bank of Scotland.
Despre Overland for Smile
Iniţiat în 2005, proiectul “Overland for Smile” are ca scop asistenţa medicală stomatologică gratuită a copiilor instituţionalizaţi din toată lumea, transmiterea informaţiilor/metodelor de prevenire a afecţiunilor dentare către persoanele care sunt în contact permanent cu copiii şi promovarea de schimburi de experienţă între asociaţiile stomatologice şi universităţile de profil din România şi Italia.