Horia-Roman Patapievici: „Proştilor le pare inteligent, ignoranţilor le pare erudit, iar omului de pe stradă îi pare competent. Dar pentru oamenii de bun-simţ e pur şi simplu un gargaragiu”.

Spuneam săptămâna trecută că se cere oricărui parlamentar să nu vadă lucrurile în mic şi nici numai în interes particular. Pentru a alege bine, aceste condiţii sunt poate necesare, dar, cum vom vedea, ele nu sunt deloc suficiente.

Căci la alegerile euro-parlamentare din 7 iunie, avem un candidat care vede mereu lucrurile în mare şi care invocă totdeauna interesul public. Problema este că le vede deformat şi că noţiunea sa de interes public e când obscură, când de nesusţinut. Viaţa e mai bogată decât teoriile, iar exemplul dlui Severin ne sare în ajutor, ca răspuns la întrebarea „pe cine nu trebuie să votăm?”.

Adrian Severin are o bună reputaţie publică. Lumea îl consideră cumpănit, competent, moderat. Pentru că are replică onctuoasă, pare că vorbeşte bine. Pentru că practică politeţea agreabilă, pare un om moderat. Şi pentru că uzează de o sintaxă alambicată, pare competent. În fapt, dl Severin nu e nici moderat, nici competent, nici bun vorbitor.   Este fanatic, incompetent şi încâlcit. Episodul cu prezenţa inadmisibilă a hidrogenului în apă îi pune în lumină nu doar ignoranţa, ci şi demagogia. Ignoranţa dlui Severin nu e inofensivă, deoarece dl Severin nu e modest. Oamenii lipsiţi de modestie vor să schimbe lumea pentru ca ei să rămână neschimbaţi, iar dl Severin, vă amintiţi, voia să se ia măsuri pentru ca prezenţa hidrogenului în apă să fie înlăturată.

În ignoranţa dlui Severin stă la pândă mania de a lua măsuri. Este ceea ce o face periculoasă. Manie înseamnă nebunie. E nebunie când inteligenţele precare se simt destinate să ia măsuri. E nebunie furioasă când măsurile sunt lăsate la îndemâna ignoranţilor care se simt predestinaţi să ia măsuri.

Ales, dl Severin se va simţi obligat să ia măsurile care decurg în mod natural din ignoranţa sa. Cum ignoranţa dlui Severin nu poate fi controlată (ci doar constatată), îi revine atunci electoratului sarcina de a lua toate măsurile necesare pentru ca dl Severin să nu mai poată lua măsuri.

Când a fost ministru de externe, Adrian Severin a lansat public lista spionilor din politică şi presă. Pentru că nu a probat nimic, a fost invitat să-şi dea demisia. Ca în cazul hidrogenului, totul este dezonorant şi în această afacere. În toate variantele, fie gestul lansării listei a fost iresponsabil, fie demisia a fost dezonorantă.

(1) Dacă lista era adevărată, de ce a acceptat muşamalizarea ei? Dacă demisia a fost una de onoare, pentru că a gafat vorbind de listă în calitatea sa de ministru de externe, atunci de ce nu a făcut-o publică după ce calitatea sa oficială s-a încheiat? Dacă demisia sa a fost impusă, de ce a tăcut, acceptând două nedreptăţi, şi muşamalizarea listei, şi înlăturarea sa?

În concluzie, dacă lista era adevărată, Adrian Severin a rămas complice cu secretele ei, pentru că, deşi aparent a făcut un serviciu publicului vorbind despre ea, până la urmă a muşamalizat-o chiar şi când nu mai avea nimic de pierdut.

(2) Iar dacă lista nu era adevărată, de ce a lansat-o? Sunt două posibilităţi, ambele com promiţătoare. Ori a fost o operă de intoxicare reuşită, ori a fost o fanfaronadă. Dacă a fost o intoxicare reuşită, atunci dl Severin este lipsit de discernământ pentru că s-a lăsat manipulat şi s-a dovedit iresponsabil pentru că a implicat guvernul în acţiuni nesăbuite. Dacă a fost o fanfaronadă, atunci dl Severin este un mincinos compulsiv, dublat de un iresponsabil ahtiat de publicitate cu orice preţ.   În ambele situaţii, dl Severin s-a comportat într-un fel care nu îl recomandă pentru ocuparea vreunei poziţii oficiale. S-a dovedit inapt ori prin precaritate intelectuală, ori prin slăbiciune la manipulare, ori prin iresponsabilitate, ori prin toate la un loc. Puţini politicieni au făcut atât de complet dovada incompetenţei lor publice.

Dar Adrian Severin este şi autorul teoriei rasiste privind incompatibilitatea dintre un tătar şi ocuparea poziţiei de preşedinte al României. A exprimat-o într-un editorial din „Ziua”, pe care nu l-a retractat în urma criticilor, ci l-a explicat şi mai apăsat, agravându-l. Dl Severin, care susţine deseori corectitudinea politică, pare a nu înţelege că teoria „Băsescu e tătar” nu poate fi acceptată în teoria politică.

El este fie un rasist refulat, fie un ignorant care nu pricepe sensul teoriilor pe care le vehiculează. Faptul e probat de felul în care fixaţiile sale se combină cu teorii politice de strânsură, pe care le susţine la Institutul „Ovidiu Şincai”.

O singură frază e de-ajuns pentru a rezuma performanţele intelectuale ale dlui Severin: „Iată de ce este plauzibilă ipoteza potrivit căreia urmaşul lui Ginghis Han încearcă să se asocieze cu urmaşul basileilor spre a se opune descendenţilor Hohenzollernilor”. Urmaşul lui Ginghis Han este Traian Băsescu, urmaşul basileilor este Toader Paleologu, iar descendentul Hohenzollernilor este Radu Duda.

Din premise fanteziste (şi semidocte), rezultă concluzii inutilizabile. Problema noastră, dacă dl Severin ne va reprezenta în continuare în Parlamentul European, este că acest tip de teorii vor fi ventilate de dânsul şi acolo, în numele nostru. O va face, cum probabil deja a făcut-o, în limbajul culiselor, pentru că în plen ori în comisii nu poate ieşi cu asemenea producţii: ar fi, spre deosebire de audienţa sa de la Institutul „Şincai”, imediat sancţionat.

Dar pe culoare, la o şuetă confidenţială, cu titlul că livrează informaţii de expert (căci, nu-i aşa, cine nu e expert în ţara lui?), Adrian Severin îşi poate infiltra obsesiile în urechi neprevenite. Astfel, oricine ar sta să îl asculte, va putea afla că România este un stat autoritar, condus de un tătar antisistem, că intelectualii care nu se asociază corului denigratorilor sunt legionari ori că Monica Macovei a distrus justiţia românească.

După părerea mea, Adrian Severin este un pericol: pentru că e ignorant, pentru că e rău intenţionat, pentru că e semidoct. Nu ştie nimic temeinic, fluieră după toate ariile. Proştilor le pare inteligent, ignoranţilor le pare erudit, iar omului de pe stradă îi pare competent.   Dar pentru oamenii de bun-simţ, Adrian Severin e pur şi simplu un gargaragiu, un demagog, un urechist. Pe scurt, e un impostor politic, tipul de politician pentru care singurele sale competenţe politice ferme se rezumă la abureală, retractare prolixă şi demagogie cu damf de sofisticărie.