Ce-ar fi făcut Dan Petrescu dacă federaţia îl alegea pe el selecţioner, în urmă cu o lună?
Ar fi cucerit titlul cu Urziceni pentru a renunţa, apoi, la visul oricărui antrenor, de a-şi conduce echipa în Liga Campionilor. Ce situaţie ingrată! Noroc cu Mircea Sandu, care l-a scutit de dileme existenţiale... Incredibila victorie realizată de Dan Petrescu în campionat, cu o echipă - cotele jucătorilor o dovedesc - de mâna a doua, redeschide însă discuţia asupra opţiunii federale în privinţa selecţionerului. Pentru că, în fond, ce altceva este România, la nivel european şi mondial, decât un fel de Unirea Urziceni în Liga I? Locul 28 în lume, uneori prezenţi la turneele finale, fericiţi când facem egal cu câte o echipă de top, ne pierdem în fundal atunci când discutăm de performanţă. Mediocritatea din teren se poate compensa cu inteligenţa de pe bancă.
Dan Petrescu ne-a arătat ceea ce ştiam în teorie, dar nu înţelegeam cum arată în practică: de fapt, problema fotbalului românesc, la fel ca a întregii societăţi, nu e neapărat lipsa valorii, ci a organizării şi a metodei. Gestionarea inteligentă a unor resurse şi posibilităţi limitate a prima t în faţa eternului carnaval din taberele bogătaşilor.
E foarte clar că România nu are la dispoziţie îndeajuns material uman încât să-şi permită irosirea lui în mişcări browniene. Iar Dan Petrescu a demonstrat, la Urziceni, că ştie să distileze o esenţă tare.
Ca-n orice poveste, avem aici de-a face cu o veste rea şi una bună: e păcat că Mircea Sandu nu s-a prins la timp ce fel de antrenor e Dan Petrescu. Din fericire, însă, se pare că noul selecţioner, Răzvan Lucescu, e din acelaşi aluat.
Recomandările noastre
