„O să jucăm şi pe ploaie”, acesta este mesajul actorilor de la Teatrul Naţional Radu Stanca, transmis în această dimineaţă de directorul teatrului, Constantin Chiriac, după ce prima reprezentanţie a spectacolului „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete, a fost anulat aseară din cauza ploii torenţiale. Pentru reprezentaţia de diseară, organizatorulii Festivalului de Teatru de la Sibiu au pregătit sute de pelerine de ploaie.
Cinci sute de spectatori au fost alungaţi aseară ploaia torenţială din gradenele amenajate în parcarea teatrului, unde veniseră să vizioneze spectacolul „Metamorfoze”. Cea de-a doua reprezentaţie figurează în programul acestei seri, când însă din nou vremea se anunţă nefavorabilă. „E o mare tristeţe a actorilor, că nu au putut juca aseară”, a spus Constantin Chiriac în această dimineaţă.
Pe de altă parte, organizatorii au anunţat reprogramarea spectacolului pentru duminică, de la ora 22.00, biletele şi invitaţiile rămânând valabile. Cei care însă nu vor putea participa, pot deconta biletele la agenţia teatrală.
„Metamorfoze” este un spectacol creat în 2007 împreună cu artişti din Luxemburg şi refăcut acum anume numai cu sibieni.
Expoziţie de caricaturi
Festivalul a mai cuprins, astăzi, vernisajul expoziţiei de caricaturi Ştefan Popa Popa’s intitulată „Antroposatire”. Deschisă la Centrul Cultural Habitus, reuneşte zeci de lucrări, pe de o parte lucrări celebre, premiate la festivaluri internaţionale, pe de alta desene executate în numai câteva zile, după fotografii ale colaboratorilor festivalului sibian, precum Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Constantin Chiriac, Jonathan Mills, Yuriy Kordonsky.
Cei desenaţi le vor primi în dar, la final de festival. „Vin la acest festival pentru a face un liant între arte şi vin pentru că îmi face mare plăcere. În ultima vreme sunt mai rar în ţară”, a spus Ştefan Popa Popa’s.
Tot azi se vernisează la Casa Artelor expoziţia „Influenţa costumelor populare în designul teatral”, manifestare ce va fi însoţită de o paradă a costumelor, în Piaţa Mică, de la ora 18.00.
„Livada de vişini”, spectacol de 5 ore
Cel mai aşteptat spectacol al serii este „Livada de vişini”, în regia celebrului Eimuntas Nekrosius, un spectacol producţie Lituania-Rusia. Începe la ora 18.00, la Casa de cultură a Sindicatelor, şi durează patru ore şi patruzeci de minute.
Un spectacol despre soarta oamenilor şi a Rusiei, cu o atmosferă plină de tandreţe, iubire, bucurii şi dezamăgiri.
Cei care însă doresc să guste bucuriile festivalului în stradă, îi pot vedea pe britanicii din „Orchestra furnicilor”, de la ora 20.30, pe bulevardul Bălcescu şi în Piaţa Mare, după ce aseară s-au bucurat de mare succes fluturii din „Colecţia de fluturi”, ai companiei britanice Neighbourhood Watch Stillts International.