Ioana Lupea: „Autorităţile de la Bucureşti îşi imagineză că, dacă nu lasă semne medico-legale, intoleranţa nu poate fi dovedită la Bruxelles”.
Ediţia 2009 a GayFest s-a desfăşurat sub un clopot de sticlă. Minoritatea a luat contact cu majoritatea doar virtual, prin intermediul presei. Mai sigur pentru ambele părţi: aproape o mie de poliţişti şi jandarmi pe jos, pe cai sau pe ATV-uri au protejat minoritatea de insulte şi ouă, iar majoritatea - de propria sa intoleranţă.
Dispozitivul de securitate de summit NATO a avut grijă şi de imaginea României, menţionată în fiecare an printre foarte puţinele ţări europene în care manifestările comunităţii LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) se termină cu agresarea participanţilor. Fără injurii, roşii stricate şi bâte pe spatele minorităţilor sexuale şi al susţinătorilor lor - rude, prieteni, colegi, oameni liberi - corpul delict al intoleranţei şi agresivităţii din societatea noastră dispare. Autorităţile de la Bucureşti îşi imagineză pesemne că, dacă nu lasă semne medico-legale, intoleranţa nu poate fi dovedită la Bruxelles. Din această perspectivă, marşul de sâmbătă poate fi considerat un adevărat succes.
Românii sunt toleranţi, dar. Nu sunt antisemiţi, dar. Nici rasişti, dar. Nici misogini, dar. Ca ilustrare, doar câteva comentarii elocvente de pe forumurile ziarelor, postate la articolele despre GayFest. „Accept diversitatea, dar ce promovaţi dv. este prea de tot”. „Sunt un tip tolerant, dar şi toleranţa în exces poate duce la lucruri foarte rele”. „Oricât de tolerant aş fi, nu voi ceda niciodată”. Opoziţia este marcată gramatical şi când subiectul îl reprezintă evreii, romii sau accesul femeilor în politică şi la funcţii publice. Marea concesie pe care majoritatea ar face-o minorităţilor sexuale este, aşa cum rezultă din studii, admiterea existenţei lor, dacă nu se manifestă în spaţiul public, pretinzându-le renunţarea la singurul drept pe care-l au: cel la liberă exprimare.
Politicienii români sunt toleranţi, dar niciunul nu s-a alăturat ambasadorilor Marii Britanii, Olandei, Suediei şi Cehiei la marşul pentru promovarea diversităţii şi toleranţei. Nici europarlamentarii români nu le-au ţinut companie celor trei colegi din Parlamentul European sosiţi la Bucureşti special pentru a susţine revendicările comunităţii LGBT, în principal legiferarea parteneriatului civil. Deşi câţiva liberali şi social-democraţi au votat în Parlamentul European, alături de familiile lor politice, rezoluţia „Catania” care le recomandă statelor membre să-şi armonizeze legislaţia privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Dublul discurs arată că niciun politician nu este pregătit să rişte electoral, asumându-şi valorile în care, probabil, crede din moment ce le-a susţinut prin vot. E mai profitabil să faci băi de mulţime şi să-ţi mituieşti alegătorii decât să mărşăluieşti prin Bucureşti pentru o minoritate dispreţuită.
Absenţa politicienilor de la marşul LGBT este o abdicare de la menirea lor, aceea de a susţine drepturilor tuturor românilor, inclusiv ale celor care au o altă orientare sexuală. Şi ei muncesc, şi ei plătesc impozite şi ei votează. Soluţia nu este ignorarea minorităţii sau izolarea ei sub un clopot de sticlă.
CITIŢI ŞI:
Homosexualii români nu mai vor să se arate
Recomandările noastre
