Noianurile de necazuri de care avusese parte îl viaţă îl căliseră pe năpăstuit. Aşa că, atunci când mama sa îi trimise o scrisoare în care îl anunţa că este fiul nelegitim al lui Băsescu, năpăstuitul reacţionă mai bine decât oricare dintre noi: avu treisprezece atacuri de cord şi o prăbuşire de calciu.
Până şi magneziul se retrase scârbit din organismul său, nedorind ca alb-argintiul său tradiţional să devină portocaliu aprins.
După câteva săptămâni de recuperare, năpăstuitul hotărî că e vremea pentru înfruntarea adevărului, oricât de crud ar fi acesta. Vroia să ajungă lângă tatăl său, pentru a observa dacă îi seamănă măcar un pic. Lui nu i se părea, nici moral, nici fizic. Ba chiar într-o noapte visase că tatăl necunoscut îi recita poezii la căpătâi.
MARELE CÂŞTIGĂTOR. Auzi că un tabloid oferea ca premiu o vizită la Băsescu. Cumpără 1.000 de ziare cu talon de la chioşcuri diferite, le răzui şi avu norocul ca pe unul să găsească trei şuviţe şatene aşezate pe orizontală, semn că era (ne)fericitul câştigător al unei vizite de o zi în familia prezienţială.
Ploua destul de tare afară când năpăstuitul cu mână tremurândă bătu în uşa Băseştilor. Îi răspunse mezina Elena, care ţinea o foaie plină de tăieturi. "Mi-a controlat tata discursul. Dacă nu îl refac, îmi rupe foaia", se plânse cea care devenise, peste noapte, sora năpăstuitului. Totuşi, omul nostru nu avea de gând să le mărturisească Băseştilor marele secret.
BĂSESCU, FAN PAULA SELING. Avu însă un şoc când îşi văzu tatăl. Îmbrăcat în izmene milităreşti, cu "aerisire", Băsescu păşi în camera de zi cântând. "Ploua infernal / Şi noi ne iubeam / Prin mansarde", fredona acesta. Dar euforia lui fu de scurtă durată, deoarece din camera vecină se auzi soţia Maria: "Cine ştie cu ce blondă erai tu, că noi stăm la parter de când ne-am cunoscut". Elena nu înţelese ironia, ba chiar crezu că e o întrebare şi, pentru a zăpăci şi mai mult situaţia, "răspunse". "Cred că răspunsul corect este...", gânguri ea, dar fu brusc întreruptă de tatăl ei, care primise un telefon.
"Da, Nuţi, eu sunt. Vin mai încolo, că a venit un năpăstuit pe la mine, a câştigat la concursul "Suviţa lui Băse", nu pot să zic nu". Norocul lui Traian că, între timp, odorul său uitase că începuse să zică ceva.
ALEGE BĂSEXUL FRUMOS! Elena căzuse din nou pe gânduri, căutând un slogan pentru europarlamentare. "Alege Băsexul frumos!", îi veni în minte geniala idee, dar sora ei îi atrase atenţia că ar putea fi socotită o ironie la adresa lui "tati". Năpăstuitului i curse o lacrimă la auzul acestui cuvânt.
"Fii bărbat, tinere. Preşedintele este alături de tine", îi spuse Băsescu, amintindu-şi că avea un invitat. Se schimbă repede de izmene şi îl rugă pe oaspete să ia masa de dimineaţă cu el şi restul familiei. Ioana îşi uitase cheile de fildeş ale luxosului său apartament în maşină şi coborî să le ia. "Hrebe are uşă cu senzori", spuse ironic Elena.
START FURAT. O slujnică aşternu masa, punând în faţa celor cinci cele mai alese bucate. Maria i se destăinui năpăstuitului, anunţându-l că, de când a cunoscut-o pe Laura Bush, la mesele în familie toţi unesc mâinile, ca în filmele americane, pentru rugăciune.
Însă, ca de obicei, Traian spuse rugăciune pe nerăsuflate şi pe jumătate, furând startul la festin şi luând pieptul de curcan din tavă. Năpăstuitul fu atras de delicatesele din peşte. "Prindeam de-ăştia câte cinci în ac", spuse Băsescu, făcând semn cu ochiul spre peştii presăraţi cu mălai din farfuria năpăstuitului.
ISTORIA UNUI SLOGAN. Brusc, omul nostru avu senzaţia că stabilise o conexiune. Până şi Elena îi deveni deodată prietenă, după o confesiune emoţionantă: "Dragă oaspete, ţin să mă prezint: sunt EuroElena de Bruxelles şi îmi pun experienţa şi bagajul de cunoştinţe politice în slujba ta".
"Îmi place de fata mea când ia atitudine", spuse capul familiei, pupându-şi fiica peste masă, spre gelozia Ioanei. "Lasă, tată, pe tine să te pupe Bodo, că ăla te minţea că a implorat cerul să te aducă în viaţa lui", spuse pe un ton dur omul cel mărunţel din capul mesei. Maria încruntă din ochi şi îşi luă fiica cea mare în braţe. Plânseră amândouă, până când Elena rupse tăcerea. "Paprika!!! Gata, am găsit. EBA ia altitudine!". Ioana îi atrase atenţia că tastase verbal un "l" în plus, dar Elena nu îşi recunoscu greşeală, spunând că e modul ei de a-i susţine pe grefierii aflaţi în grevă japoneză.
ŞOC Şi GROAZĂ. Năpăstuitul plecă acasă mulţumit de vizita sa. Emoţiile îi pieriseră pe final şi reuşise chiar să schimbe câteva vorbe cu tatăl său. Numai că, sub uşă, îl aştepta un alt plic. Mama sa, care îl părăsise când era mic, îi scrisese "Scuză-mă, dragul meu, dar te-am încurcat. Tu eşti al lui Păunescu, poetul". Îşi aminti de visul său şi îşi spuse: "Trebuia să îmi dau seama. Era şi Hruşcă pe acolo, repetând după o voce groasă". Brusc, simţi că are simptome de gripă porcină.