Toată lumea vrea sloganul Elenei Udrea

Toată lumea vrea sloganul Elenei Udrea

Mai multe persoane, printre care doi ieşeni şi un avocat din Sibiu încearcă să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) sloganul care trimite la campania „Romania, Land of Choice”, lansată de ministerul Turismului, condus de Elena Udrea.

Pentru că oficialii din cadrul instituţiei nu au făcut nicio solicitare în acest sens, combinaţiile de cuvinte sunt libere de contract. Pe lista cererilor depuse la OSIM în ultimele săptămâni se află „Land of Choice”, „Land of choice, Joy & Oportunities”, dar şi „Romania, Land of Choice”.

Cele trei solicitări sunt înregistrate la OSIM după ce a lansat ministerul Turismului sloganul de ţară, adică în urmă cu o lună.

Înregistrarea unei mărci poate dura şi nouă luni.„După depunerea cererii, solicitantul are trei luni să achite taxa pentru cercetare a dosarului. În cel mult şase luni după asta va primi un răspuns. Acordarea dreptului se face pe principiul primul venit, primul servit”, a afirmat Ovidiu Dinescu, şeful Serviciului Analize Sinteze şi Documentare.

Pentru un astfel de slogan alb-negru, taxa de examinare ajunge la circa 1.100 de lei. Informaţia a apărut iniţial pe blogul lui Cătălin Tolontan, dar EVZ a descoperit că sunt mai multe solicitări în acest sens.

Impostori

Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a arătat deranjată de iniţiativa solicitanţilor, pe care i-a numit “impostori”.

““The Land of Choice” este un vers din imnul turistic al României. Ministerul Turismului a folosit această sintagmă încă de la mijlocul lunii aprilie în campania de lansare a respectivului imn. E inacceptabil ca aceşti impostori să încerce înregistrarea sintagmei ca marcă ce le-ar aparţine. În timp ce noi ne străduim să îmbunăţim imaginea ţrii noastre cu bani cât mai puţini, unii indivizi stau la colţ şi vor bani pentru a ne lăsa să continuăm acest efort,“ a afirmat Elena Udrea.

Ea a adăugat că nu există niciun fel de motivaţie, de natură legală sau morală, care să determine ministerul să renunţe la acest proiect, urmând să continuie promovarea acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News