Horia Ghibuțiu: „Zinaida Greceanîi a fost până ieri prim-ministru, rămâne tovarășă de drum a lui Voronin și e o mamă a țări șoarei greu încercate de lângă noi”.
Plenara CC a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi-a înaintat candidatul la preşedinţia Moldovei - iată o ştire pe care, dacă n-o citeam ieri într-o „depeşă” fabricată în limbaj de lemn de AŞ Novosti-Moldova, o puteam crede din secolul trecut.
Altă veste de râsu’-plânsu’ venită ieri din Basarabia este că preşedintele republicii vecine va fi stabilit pe 20 mai, dată la care, dacă vă amintiţi, românii de dincoace de Prut au votat, acum 19 ani, un comunist. Aleasa partidului cu susţinători repauzaţi demult în cimitirul Doina din Chişinău se numeşte Zinaida Greceanîi. A fost până ieri prim-ministru, rămâne credincioasă tovarăşă de drum a noului „spicher” Vladimir Nikolaevici Voronin şi e o mamă a ţărişoarei greu încercate de lângă noi. Tovarăşa Greceanîi este cea care, în zilele revoltei anticomuniste din aprilie, se adresa moldovenilor în calitate de mamă, sfătuindu-i să-şi ţină copiii acasă, dacă nu vor „jertfe umane”.
Iar succesorul Zinaidei n-ar fi bun fostul preşedinte al parlamentului, Marian Lupu? Că doar s-a vădit a fi demn purtător de vorbe dezlânate al lui Voronin, când acesta l-a poftit să ţină o cuvântare, şi, întrucât Lupu nu pregătise niciun „spici”, a fost nevoit să improvizeze un „laudatio” bâlbâit pentru democraţia voroninistă! La Chişinău se ştie că cel care a fost în spatele compromiterii lui Lupu ar fi unul dintre politicienii ce-şi potrivesc ceasul după ora Moscovei: Vladimir Ţurcanu, acum prim-vicepreşedinte al parlamentului, într-o vreme socotit succesor al lui Voronin după ce lumea a luat în serios o glumă de 1 aprilie făcută de nişte bloggeri!
Şi ne mai întrebăm, cu amărăciune, de ce e Moldova cea mai nefericită naţie! Cum ar putea fi altfel o ţară în care dictatorul Voronin predă, de ochii lumii, ştafeta, dar, ca preşedinte al parlamentului, îşi păstrează, de fapt, pâinea şi cuţitul?! O pâine albă, din aceea pe care o consumă un oligarh roşu al cărui fiu îşi sporeşte averea „reparând” parlamentul. Iar biata Moldovă, las’ să înfulece răbdări prăjite, după ce preşedintele expirat Voronin i-a promis că va da pâine ieftină, dar aceea n-a ajuns decât în cantităţi infime în rafturile brutăriilor „Franzeluţa”, întru batjocorirea pensionarilor ce făceau cozi în creierii nopţii.
A fi moldovean a ajuns vorbă de ocară - şi nu doar în gura preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko. Ştiţi, probabil, episodul în care liderul portocaliu de Kiev, aflat într-o vizită de lucru, a apostrofat un tehnician care se moşmondea cu un proiector, zicându-i că se mişcă precum un moldovean! Cum zice tragicul, prea exilatul, etern nemulţumitul scriitor născut în Mana Orheiului, Paul Goma - „bieţii, striviţii, rusificaţii, chinuiţii, obijduiţii, desconsideraţi şi de ne-români, dar, mai dureros: de fraţii noştri, români”.
Să stea însă liniştiţi basarabenii. Sunt destui aici, în Uniunea Europeană, care nu-i consideră cetăţeni de rangul doi ai continentului, ci pur şi simplu români, nici mai buni, nici mai răi decât noi. De ocară e doar regimul mincinos care a rămas la putere într-o ţară pe care comuniştii nu ştiu nici cum s-o conducă, nici spre ce s-o îndrepte, ci doar s-o ţină pe primul loc în topul nefericirii. O nefericire care nu trece cu bomboane „Bucuria”, oricât de dulci ar fi.
Citiţi şi: Moldova, o „planetă” nefericită?
Recomandările noastre
