Autostrada spre Ploieşti, împiedicată de exproprieri

Autostrada spre Ploieşti, împiedicată de exproprieri

Berceanu promite că vom circula pe autostradă până la Ploieşti din iulie 2010, unii constructori spun că mai degrabă în noiembrie.

Lucrările la autostrada Bucureşti - Ploieşti se împiedică în continuare de terenuri neexpropriate. Deşi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, şi premierul Emil Boc au promis să deschidă traficul pe autostradă în luna iulie a anului viitor, constructorii spun că, mai probabil, tronsonul Moara Vlăsiei - Ploieşti, de 42,5 kilometri, va fi gata în totalitate abia în luna noiembrie. Termenele încă se negociază

Patronul UMB, Dorin Umbrărescu, - liderul consorţiului românesc din care mai fac parte Pa&Co, Euroconstruct Trading şi Com-Axa, care construieşte cei 42,5 km -, susţine că termină 13,8 kilometri care i-au revenit firmei sale până în mai 2010. Dan Beşciu, unul dintre acţionarii Euroconstruct, spune că va fi gata cu cei 12 kilometri în iulie, cum prevede termenul. Excepţie face firma Pa&Co, a lui Costel Căşuneanu. Reprezentanţii acesteia afirmă că lucrările vor fi finalizate în noiembrie 2010.

„Conform contractului, termenul era iulie 2010, dar, din cauza problemelor pe care le-am avut, nu vom putea fi gata înainte de noiembrie”, ne-a comunicat conducerea companiei. Potrivit acesteia, procesul de expropriere nu a fost încă finalizat şi, în plus, mai sunt mutări la diverse instalaţii, care tergiversează construcţia. „Noi suntem în grafic şi lucrăm. Când autorităţile expropriază, vom fi pe fază”, a spus Umbrărescu.

Berceanu a declarat că exproprierile pentru autostradă sunt finalizate în proporţie de 80%, urmând să se rezolve problema celor şase locuinţe de la Bărcăneşti, unde proprietarii nu au acceptat valoarea despăgubirilor, şi exproprierile de pe podurile de la DN 1, râul Teleajen şi Prahova, precum şi titlul de proprietate de la o pădure. Ministrul transporturilor a asigurat că lucrările se desfăşoară conform planurilor. „Autostrada Bucureşti - Ploieşti va fi gata în iulie 2010, mai puţin şapte kilometri, dar se va putea circula între centura Bucureşti şi cea a Ploieştiului. Problema e că nu există posibilitatea preluării traficului de pe autostradă la intrarea în Capitală”, a spus Berceanu.

El a inspectat, ieri, cu premierul Boc, lu crările la tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei - Ploieşti. Până la Moara Vlăsiei lucrările sunt realizate de un consorţiu de firme italiene, iar azi Ber-ceanu va face public numele constructorului pentru tronsonul Comarnic - Braşov. Pasajul Băneasa, gata pe 1 decembrie

În cadrul periplului, oficialii au testat cei 30 km aduşi la stadiul de balast şi au observat că sunt întârzieri la centura ocolitoare a Capitalei. În schimb, Berceanu i-a asigurat pe bucureşteni că Pasajul Băneasa va fi deschis circulaţiei până la 1 decembrie 2009, deşi până acum, lucrările sunt gata în proporţie de 54%. Proiectul, care are două benzi pe sens şi o lungime de 560 de metri va costa 13 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News