Boc „a uitat” de moţiunea PNL-UDMR

Boc „a uitat” de moţiunea PNL-UDMR

Premierul Emil Boc şi majoritatea membrilor guvernului au lipsit, ieri, de la prezentare în parlament a moţiunii de cenzură PNL - UDMR.

Singurul reprezentant al executivului prezent a fost ministru pentru relaţia cu parlamentul, Victor Ponta. “De aproape 20 de ani, întotdeauna când s-a citit o moţiune de cenzură, primul-ministru şi membrii guvernului, dacă nu în totalitatea lor, în marea lor majoritate, au fost prezenţi. Cu această ocazie nu voi spune că membrii guvernului sunt nişte nesimţiţi. Nu. Voi spune doar că sunt lipsiţi de bun-simţ. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Domnul Ponta, aţi reţinut?”, a comentat nervos liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. Victor Ponta nu s-a pierdut cu firea şi a motivat absenţa colegilor săi de cabinet.

“Primul-ministru şi ceilalţi miniştri n-au venit azi în parlament tocmai pentru că lucrează la un răspuns foarte serios la adresa moţiunii dumneavoastră la fel de serioasă”, a fost explicaţia oficială a lui ministrului pentru relaţia cu parlamentul.   PNL acuză sfârşitul cotei unice

Textul moţiunii de cenzură, intitulată “Marea păcăleală PDL - PSD” a fost citit în plen de vicepreşedintele liberal Varujan Vosganian. Potrivit semnatarilor moţiunii, 124 de parlamentari PNL şi UDMR, ordonanţa de Urgenţă 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale “marchează eşecul politicii bugetar- fiscale a Guvernului PDL - PSD”. O altă nemulţumire a PNL şi UDMR este legată de introducerea impozitului forfetar, care ar reprezenta sfârşitul cotei unice de 16%.

Parlamentarii PNL şi UDMR consideră că introducerea acestui impozit va fi “dezastruoasă” pentru că veniturile ce ar trebui colectate din celelalte impozite şi taxe datorate de aceste firme vor scădea semnificativ, dar şi pentru că va creşte considerabil numărul şomerilor în România.

Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută şi supusă la vot mâine. Şansele ca liberalii şi UDMR-iştii să dărâme guvernul de vreme ce pentru acest lucru este nevoie de votul a 236 de parlamentari, iar cele două partide au în total doar 124 de senatori şi deputaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News