Încercările familiei regale de a reveni la putere au fost întotdeauna eşecuri notabile. Ultimul aspirant, Prinţul Duda, vine cu sânge albastru de alianţă şi promisiuni vagi. La Bucureşti, în faţa parlamentului, Carol I jură că va respecta legile, va apăra religia ţării şi integritatea teritoriului. Odată cu jurământul primului monarh al României, începând cu 10 mai 1866, se sărbătoreşte ziua regelui. După 50 de ani de exil, în 1997, ultimul rege al României intră definitiv în ţară.

Odată cu dispariţia regimului comunist, mai marii ţării au susţinut prin vot, în diverse consilii, că „încă nu era cazul să vină regele”. Abia în 1992, Regelui Mihai i se acceptă dreptul de a face doar o vizită scurtă în România. Chiar dacă, odată cu trecerea timpului, şi-au repoziţionat discursul, majoritatea politicienilor care s-au perindat la guvernare din perioada postdecembristă au respins categoric revenirea Regelui Mihai.

Unitate şi sănătate pentru ţară

În 1992, Radu Câmpeanu, preşedintele PNL de atunci, a stârnit discuţii aprinse după ce a venit cu ideea de a-l propune pe Mihai I la preşedinţia României. Regele a refuzat. La începutul lunii aprilie a anului acesta, Prinţul Duda face declaraţii publice în care spune că intră în campania electorală pentru scaunul de la Palatul Cotroceni. Socrul, Regele Mihai, îşi arată susţinerea şi declară că implicarea Casei Regale urmăreşte „să unească şi să însănătoşească România de astăzi”.

Imediat, prinţul intră în tăvălugul campaniei electorale. Prima mişcare pe care o face este aceea de a solicita sfaturile lui Betsy Myers, consilieră care a făcut parte din stafful de campanie al lui Barack Obama. La scurt timp, discursul prinţului este luat la puricat şi se analizează ascensiunea sa de la sublocotenent în rezervă la colonel de armată, cariera de actor şi lipsa sângelui albastru.

După modelul bulgăresc

Politologul Cristian Pârvulescu este de părere că fără sprijinul unei forţe politice puternice, „candidatura Prinţului Duda rămâne de nivelul 3-4”.

Unii simpatizanţi ai familiei regale s-au întrebat de ce nu ar fi posibil şi la noi ceea ce s-a întîmplat la vecinii noştri bulgari, acolo unde, în 1996, Simeon al II-lea a revenit la conducerea ţării. „În Bulgaria a fost vorba despre o altă situaţie, Simeon a optat pentru varianta guvernamentală, iar contribuţia sa a însemnat foarte mult pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană”, susţine Cristian Pârvulescu.

În ceea ce priveşte poziţionarea Prinţului Duda de până acum, în opinia politologului Vladimir Tismăneanu, acesta nu poate fi considerat un candidat antisistem atâta timp cât a deţinut funcţii pe timpul guvernării Iliescu- Năstase şi s-a afişat cu diverse ocazii alături de oameni politici ai momentului.

Sondajele nu ţin cu Prinţul Duda

Deocamdată, sondajele de opinie nu par să-i dea Prinţului Duda prea multe şanse. „Situaţia s-a mai complicat între timp, pentru că au început să apară în sondaje şi personaje precum Vadim Tudor şi Gigi Becali. Prinţul vine cu promisiunea unei unităţi naţionale destul de vagi, cât va reuşi să mobilizeze prin acest discurs rămâne de văzut. Deocamdată nu este o candidatură oficială, a fost doar anunţată. În cazul în care Prinţul Duda rămâne la acelaşi nivel, rămâne să vedem dacă familia regală îşi va mai asuma acest risc”, susţine Pârvulescu.

ISTORIE

Monarhia constituţională în România

Istoricii spun că ideea de a aduce un domnitor străin a fost o decizie potrivită, iar Carol I se evidenţiază ca fiind cel mai bun monarh dintre cei care au condus România. „Familia regală a avut o importanţă semnificativă pentru evoluţia României. În primul rând, s-a creat stabilitate politică într-un stat care a fost măcinat de probleme atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. În al doilea rând, fără să spunem că a reuşit acest lucru singur, Carol I a avut un rol important în modernizarea României”, susţine istoricul Ion Bulei.

După domnia lui Carol I, nepotul său, Ferdinand I devine rege. În vara anului 1916, Ferdinand hotăra intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, realizând idealul României Mari. Apoi, între 1930 şi 1940, tronul este preluat de Carol al II-lea, care a fost cunoscut mai mult pentru escapadele amoroase decât pentru calităţile de conducător. După abdicarea forţată a Regelui Carol al II-lea, Mihai a devenit rege. Pentru că s-a opus guvernelor prosovietice, la sfârşitul anului 1947 a fost obligat să abdice şi s-a exilat în Elveţia.

CITIŢI ŞI: EDITORIALUL EVZ: Între Hitler şi Stalin

EDITORIALUL EVZ: Sire sau Excelenţă?