Două moţiuni PNL la Senat

Două moţiuni PNL la Senat

CRITICI. Senatorul PNL Puiu Haşotti a anunţat, ieri, că liberalii vor depune, în această lună, două moţiuni simple la senat, una pe tema Educaţiei şi cealaltă pe tema Culturii.

„Una va viza Educaţia, care este corijentă în urma catastrofalului management pe care doamna ministru Ecaterina Andronescu îl practică”, a spus el, citat de Mediafax. Cât priveşte cultura, Haşotti a apreciat că managementul ministrului Theodor Paleologu este „dezastruos”. „Cultura, în România, are în fruntea ei un intelectual, dar al cărui management este unul dezastruos.

Ca să nu mai spun anumite inabilităţi pe care domnul ministrul Paleologu le-a formulat până acum, anume atunci când a vorbit de o anume pleaşcă pentru poporul român. În gura unui ministru al culturii astfel de licenţe cred că nu îşi au locul”, a mai spus liderul PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News