Un american lucrează la vaccinul împotriva gripei porcine

Un american lucrează la vaccinul împotriva gripei porcine

Un cercetător american a anunţat că lucrează la elaborarea unui vaccin pentru gripa porcină. El a spus că vaccinul ar putea să înceapă să fie testat pe şoareci, în laborator, peste două-trei săptămâni, iar peste câteva luni ar putea fi gata de fabricare.

Suresh Mittal este profesor la Universitatea Purdue, din Indiana, la şcoala de medicină veterinară a Universităţii.

Între timp, în lume au fost înregistrate noi cazuri de contaminare cu gripă porcină. Astfel, în Brazilia (4) şi în Argentina (1) au apărut primele cazuri de gripă porcină, iar în Israel, Canada, Olanda, Franţa şi Germania numărul bolnavilor a crescut.

Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-au înregistrat 2.371 de cazuri, în 24 de ţări, dintre care 44 au fost mortale.

OMS estimează că o treime din populaţia lumii ar contracta gripa porcină în cazul unei pandemii. 

"Dacă luăm în calcul pandemiile din trecut, o estimare rezonabilă ar fi că o treime din populaţie ar fi contaminată", a declarat directorul adjunct al OMS, Keiji Fukuda, citat de AFP.

Cele mai multe cazuri de contaminare s-au înregistrat în:

Mexic: 1.160 de cazuri, dintre care 44 mortale

SUA: 896 de cazuri, dintre care două mortale

Canada: 214 cazuri

Marea Britanie: 32 de cazuri

Franţa: 10 cazuri

Germania: 10 cazuri

Israel: 7 cazuri

Brazilia: 4 cazuri

CITIŢI ŞI:

TBC-ul omoară mai mulţi români decât gripa porcină

Ne puteți urmări și pe Google News