O întrebare pe care mulţi români şi-o pun în aceste zile, ţinând cont că până pe 15 mai puteţi direcţiona acest procent din impozitul datorat statului către o organizaţie nonguvernamentală.
Sistemul "2%" permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală. Acest lucru nu vă costă nimic şi se rezumă la completarea câtorva rânduri dintr-o declaraţie de la administraţia fiscală.
Pentru organizaţia pe care doriţi să o ajutaţi trebuie trecute în declaraţie următoarele date: numele complet, codul de identificare şi contul în format IBAN.
Pe parcursul acestor săptămâni, până pe 15 mai, Europa FM prezintă zilnic în jurnalul de la ora 18:00 organizaţiile care merită atenţia publicului. Proiectele lor şi modul în care pot fi sprijinite. Pe www.europafm.ro se află un amplu dosar pe această temă, completat zilnic şi la care vizitatorii site-ului pot contribui prin sugestii de ONG-uri sau comentarii la adresa celor postate.
Informaţii suplimentare găsiţi AICI.