Mai multe atribuţii pentru Garda Financiară

Mai multe atribuţii pentru Garda Financiară

Confiscarea bunurilor, legitimarea persoanelor şi percheziţia, vor fi noile atribuţii pe care inspectorii Gărzii Financiare vor trebui să le îndeplinească.

Astfel, potrivit unei ordonanţe de urgenţă obţinute de Mediafax, aceştia vor avea dreptul, în cadrul verificărilor derulate, să confişte bunuri, să legitimeze persoanele aflate la locul controlului şi să participe activ la percheziţii.

Garda Financiară va putea solicita să participe, împreună cu organele abilitate de lege, la efectuarea percheziţiilor în localuri publice sau particulare cum ar fi case, curţi, dependinţe şi grădini, dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca efect evaziunea fiscală.

Confiscarea bunurilor Angajaţii Gărzii Financiare vor putea să confişte bunurile a căror provenienţă, fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor realizate din activităţi comerciale nelegale şi să ridice documentele financiar-contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau infracţiunilor.

Potrivit proiectului, inspectorii GF vor putea să legitimeze şi să stabilească identitatea administratorilor unităţilor controlate, precum şi a oricăror persoane implicate, în săvârşirea contravenţiei sau faptelor de natură infracţională şi să solicite acestora explicaţii scrise, după caz, cu privire la faptele constatate.

Economia "neobservată" şi-a majorat ponderea, în perioada 2004-2008, de la 14,5% din PIB la peste 21%, iar impozitarea acestui segment ar fi adus anul trecut venituri bugetare de 58,116 miliarde lei, reprezentând 11,3% din PIB, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor Publice.

Garda Financiară funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv a Ministerului Finanţelor Publice.

CITIŢI ŞI: Fiscul nu iartă datoriile, dar te lasă să le alegi

Ne puteți urmări și pe Google News