Scannerul antigripă de pe Băneasa merge, dar nu se uită nimeni la el

Scannerul antigripă de pe Băneasa merge, dar nu se uită nimeni la el

Revista presei.

Gândul

Scannerul antigripă de pe Băneasa merge, dar nu se uită nimeni la el

După ce au încercat mai întâi să-i convingă pe cei de la Otopeni, unde au făcut o demonstraţie, reprezentanţii unei firme importatoare de scannere termice, destinate depistării posibilelor cazuri de gripă porcină, şi-au instalat dispozitivul ultramodern la Aeroportul Băneasa.

În buna tradiţie românească, de săptămâna trecută, când a fost pus în funcţiune, nu ţine nimeni seama de el. Conducerea aeroportului spune că nu a dat nici un ban pentru acest serviciu, aparatul fiind "împrumutat" pentru două luni de zile şi că firma cu pricina aşteaptă autorizarea Ministerului Sănătăţii. Oficialii ministeriali spun că este alegerea fiecărui aeroport să-şi pună câte scannere vrea, dar că nu recomandă utilizarea lor. Libertatea

Aproape orb, a condus 100 de kilometri Mihai S., în vârstă de 22 de ani, din Oneşti, judeţul Bacău, a lucrat cu aparatul de sudură fără a-şi proteja ochii. După puţin timp, nu a mai văzut, iar ochii îl dureau îngrozitor.

Disperat că ar putea să-şi piardă vederea, bărbatul s-a urcat la volan şi a plecat la Bacău, la o distanţă de aproape 100 de kilometri, unde se afla cel mai apropiat spital de oftalmologie. “L-am întrebat cum a condus în halul în care era şi a răspuns că erau doar câteva maşini pe şosea”, a povestit medicul şef de secţie, Dana Căltăru, şocată de starea pacientului.

Adevărul

Mafia din primării: 40 de case pentru Gigi Boeru

Interlopul, ajutat de funcţionari ai statului, vroia să ia cu acte false zeci de imobile.Interlopul Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, a încercat să intre în posesia a 40 de terenuri şi case din centrul Capitalei şi din zona Chitila.

„Gigi Boeru” a pus la punct o reţea infracţională din care făceau parte şi funcţionari din Primăria Municipiului Bucureşti, de la Direcţia de Taxe Locale sector 1, 2 şi 3, de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate, dar şi angajaţi ai unor birouri notariale. Conform procurorilor de la Parchetul Capitalei, „Gigi Boeru“ şi cei doi locotenenţi ai săi, Romeo Ursu, zis „Boenică”, şi Nelu Stan, solicitau funcţionarilor publici date despre situaţia terenurilor şi a imobilelor. Ziua

Pandemia combătută prin poştă

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a convocat, ieri, Comitetul National pentru Situatii de Urgenta (CNSU), reuniune in urma careia s-a stabilit ca toate institutiile implicate in CNSU sa elaboreze, in 30 de zile, un plan intersectorial de pandemie.

Ion Bazac si Dan Nica, ministrul Adminisitratiei si Internelor, au prezentat ieri cateva masuri ce vor fi luate pentru informarea populatiei si pentru asigurarea continuitatii functionarii institutiilor statului. Astfel, pentru ca "aparitia pandemiei sa nu constituie o problema in Romania", s-a decis trasmiterea prin posta, catre populatie, gratuit, a unei scrisori de informare privind transmiterea viusului gripal nou, aceleasi informatii urmand sa fie prezentate, prin afisare in locuri publice.

Jurnalul Naţional

Secretele reţelei Ursaru

O reţea organizată în jurul unui tânăr, Aurel Ursaru, a reuşit să îşi însuşească imobilele unor bătrâni folosindu-se de metoda fabricării unor mandate de împuternicire. Cine a ajutat întreaga reţea să funcţioneze atâţia ani în ciuda plângerilor repetate primite de poliţişti? Cine "a ţinut spatele" întregii afaceri?

O reţea al cărei lider este, cel puţin aparent, Aurel Ursaru (33 de ani) a reuşit să pună mâna pe mai multe locuinţe ale unor pensionari din Bucureşti. În momentul de faţă, numele lui Ursaru apare în cinci dosare penale, care au ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals. Metoda de lucru a reţelei în mijlocul căreia se afla Aurel Ursaru era una simplă: păcălindu-i pe bătrâni să semneze tot felul de documente sau prin specularea unor proceduri notariale, aceştia obţineau mandate de împuternicire cu care puneau mâna pe locuinţele victimelor, vânzându-le mai departe.

Ne puteți urmări și pe Google News