Preşedintele Traian Băsescu nu mai vrea să fie ierarhizat în sondaje cu Mircea Geaonă şi Crin Antonescu până când se va hotărî dacă va candida la prezidenţiale.
Într-un interviu la TVR1, şeful statului a cerut aseară „sondorilor” să-l pună „la zero” în cercetările lor. „Îi rog pe toţi sondorii, insituţiile de sondare, să ma pună la zero şi când mă voi hotărî să candidez, dacă mă voi hotărî, să mă pună din nou. Până atunci să pună zero”, a spus Băsescu, anunţând că în continuare nu a luat nicio decizie în legătură cu candidatura.
Luarea de atitudine faţă de „sondori” a apărut în contextul în care preşedintele a fost pus în situaţia de a comenta trendul descendent pe care cercetările sociologice l-au arătat recent în cazul său. „Mi se pare normală eroziunea, sunt în al cincilea an de mandat”, şi-a admis el scăderea, susţinând însă că nu acest lucru îl preocupă, ci „evitarea derapajului economic”. „Eu nu-mi asum aşa ceva de dragul câtorva voturi. Până la urmă alegerile se pot şi pierde dacă ai conştiinţa împăcată că ai făcut ce-a trebuit”, a adăugat Băsescu.
Preşedintele a avertizat în decembrie PDL că o candidatură a sa va depinde de performanţa guvernului. PDL nu are însă în prezent niciun candidat de rezervă.
Trierea deconcentraţilor, „indiferent a cui clientelă sunt”
Dincolo de candidatură şi de criză, şeful statului le-a reproşat la TVR liderilor sindicali „demagogia” din ultimele zile şi a sugerat guvernului să-şi asume răspunderea pe legea unică a salarizării în sistemul bugetar. „Guvernul va trebui să îşi asume răspunderea dacă anumite categorii nu vor legea unică a salarizării. Să meragă în parlament şi dacă nu o vor, cade (şi guvernul, n.r.)”, a spus Băsescu.
Mai mult, preşedintele le-a sugerat bugetarilor nemulţumiţi de salarii care fac presiuni pe buget „să plece”. „Eu cred că ar trebui să plece. De ce să stai pe spatele statului dacă nu-ţi convine?”, s-a întrebat el, adăugând că „obiectivul guvernului este să ţină înghţate” pănă la sfărşitul anului.
În privinţa serviciilor deconcentrate pe de altă parte, şeful statului a evitat să-şi precizeze obiecţiile de care amintea recent la congresul UDMR. Singura observaţie pe care a făcut-o a fost aceea că PDL şi PSD „poate ar trebui să menţină” câţiva profesionişti din cei actuali, „indiferent a cui clientelă sunt”.
„E o problemă a partidelor. Sigur, aş fi vrut să-mi dea atenţie, să mă bage în seamă guvernul. Dacă în coaliţie au considerat că este bine să meargă înainte, e problema lor. Poate le dă Dumnezeu înţelepciunea că sunt şi oameni valoroşi. Poate ar trebui să-i menţină indiferent a cui clientelă sunt”, a spus preşedintele.
CITIŢI ŞI: