Cei aproximativ 600 de agenţi ai Serviciului de Protecţie a Înaltelor Personalităţi (SPHP), echivalentul francez al SPP-ului din România, selectaţi în urma unor teste fizice şi psihologice exigente şi instruiţi în combaterea terorismului, se plâng că noile misiuni atribuite de către şefi nu corespund deloc pregătirii lor profesionale.
Astfel, o parte dintre agenţii care formează una dintre unităţile de elită ale poliţiei franceze sunt puşi, mai nou, în posturile jenante de a plimba câinii personalităţilor cărora le asigură protecţia, de a le cumpăra pâine sau de a le acompania soţiile la cumpărături, scrie cotidianul britanic „The Times”. Poliţiştii se plâng, de asemenea, că le sunt alocate misiuni de protecţie a unor personalităţi care nu sunt expuse unor riscuri ridicate: fotbalişti, jurnalişti şi oameni de afaceri. Protecţie nejustificată
SPHP este împărţit în patru structuri, acestea fiind însărcinată cu protecţia şefului statului, a miniştrilor, a demnitarilor străini şi a personalităţilor expuse „ameninţărilor”. Agenţii încadraţi în ultima structură sunt cei implicaţi în misiunile jenante. „Unii colegi au mărturisit că li se cere să plimbe câinii, să meargă să cumpere pâine sau să conducă soţiile la cumpărături. Am decis să alertăm autorităţile deoarece colegii noştri din Paris susţin că sunt utilizaţi mult prea des. Nu suntem servitori”, a declarat Frederic Lagache, secretarul general al sindicatului poliţiştilor francezi.