Bombă descoperită sub şinele de tramvai

Bombă descoperită sub şinele de tramvai

O bombă cu calibrul de 82 de milimetri a fost descoperită azi dimineaţă în cartierul ieşean Canta, de muncitorii care executau lucrări la calea de rulare a tramvaielor.

Bomba perfect funcţională se afla la 72 de centimetri adâncime sub linia de tramvai. 

”Dacă ar fi explodat ar fi putut cauza morţi şi pagube materiale pe un diametru de 150 m. Suprafaţa asanată a fost de 50 metri pătraţi. Bomba a fost distrusă odată cu celelalte proiectile asanate în ultimele două săptămâni”, afirmă locotenent colonelul Dan Marciuc, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Săpăturile din zona liniiilor de tramvai din cartierul Canta şi lucrările de reparaţii au fost sistate timp de cinci ore, pentru verificări. Aceasta este prima bombă găsită într-un cartier din Iaşi.

Ne puteți urmări și pe Google News