Băsescu: "Sângele apă nu se face"

Băsescu: "Sângele apă nu se face"

Prezent, astăzi, la Zagreb, preşedintele României a făcut referire la relaţiile cu Republica Moldova şi la faptul că ţara noastră susţine parcursul european al vecinilor de peste Prut, subliniind că, deşi cele două state sunt independente, "sângele apă nu se face".

Într-un discurs susţinut în faţa comunităţii româneşti din Croaţia, preşedintele a declarat că, indiferent de poziţia autorităţilor de la Chişinău, România va rămâne consecventă şi va susţine parcursul european al Republicii Moldova. În plus, şeful statului a menţionat că nu suntem în măsură să contestăm sau să ne îndoim de cei care se află acum la putere în urma alegerilor de pe 5 aprilie.

"Sunt regimuri şi regimuri, mai mult ostile sau mai puţin ostile României sau UE. Noi avem obligaţia să privim dincolo de regimuri, de nişte lideri, avem obligaţia să privim la istorie şi din acest punct de vedere sunt adeptul împingerii - să nu se înţeleagă greşit - a integrării Republicii Moldova în pachetul ţărilor din Balcanii de vest în ceea ce priveşte perspectiva europeană", spus preşedintele, citat de Mediafax.

Traian Băsescu a precizat că România nu va "obstrucţiona" procedurile de negociere pe care Republica Moldova trebuie să le demareze cu Uniunea Europeană, deoarece acordul de parteneriat dintre Moldova şi UE va expira.

"Vom susţine continuarea proceselor de negociere cu Republica Moldova indiferent cine va fi premier sau preşedinte după aceste alegeri, pentru că suntem două state independente, dar sângele apă nu se face", a mai spus şeful statului.

Ne puteți urmări și pe Google News