Handbalistele de la Rapid au scăpat ca prin urechile acului de o bătaie soră cu moartea la finalul meciului cu Oţelul.
Scandal ieri, în Sala Sporturilor din Galaţi, la finalul meciului de handbal feminin dintre Oţelul şi Rapid Bucureşti, meci încheiat cu victoria gazdelor, scor 27-24 (14-14), în Liga Naţională. Mai mulţi spectatori, dar şi un oficial gălăţean au sărit să le bată pe jucătoarele formaţiei oaspete, care au reuşit să scape, până la urmă, tefere. Rapidistele au fost scuipate, înjurate ca la uşa cortului şi îmbrâncite, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru liniştirea spiritelor! Cele mai şifonate au ieşit bucureştencele Alina Dobrin şi Georgeta Gureşoaia.
Alina Dobrin: „L-am făcut bădăran!”
Imediat după fluierul final al arbitrilor Pop şi Mocanu, a izbucnit un conflict între rapidista Alina Dobrin şi un spectator, identificat în cele din urmă de jucătoarele oaspete ca fiind Ghiocel Constantinescu, vicepreşedintele clubului Oţelul.
„Plecasem spre vestiare când, fără niciun motiv, un om aflat în tribună a început să mă înjure. Nu mă puneţi să repet ce-a zis, că nu pot. M-a înjurat rău de tot... L-am făcut bădăran, după care, recunosc, mi-a sărit şi mie muştarul şi i-am zis vreo două. Atunci au intrat în scenă mai mulţi spectatori şi s-a format rapid o grămadă. Pe tipul respectiv l-a recunoscut Nicoleta Iacob, care a jucat la Oţelul. Ea mi-a zis că e domnul Ghiocel Constantinescu”, povesteşte Alina Dobrin.
Vasile Mărgulescu: „Mi-am luat o sticlă în cap”
Antrenorul rapidist Vasile Mărgulescu ne-a mărturisit că evenimentele petrecute la Galaţi l-au şocat. „Sunt antrenor emerit, dar aşa ceva n-am văzut încă. Ce înjurături au luat fetele mele, nici nu vreau să-mi mai aduc aminte! N-am văzut cum a început scandalul... Eram la foaie şi felicitam arbitrii, chiar dacă luasem bătaie. M-am dus imediat spre vestiare, unde fetele se apărau de furia suporterilor intraţi pe parchet. Erau toate scuipate şi zburau sticle de plastic. Una m-a lovit şi pe mine în cap. Medicul nostru, Călin Alexandru, a luat geanta şi a început să dea cu ea în stânga şi în dreapta, dar şi-a luat şi el câteva pe spinare. Trimisul federaţiei a filmat tot şi sunt convins că se vor lua măsuri”, ne-a povestit Mărgulescu scenele de război de la Galaţi.
Într-un final, rapidistele au izbutit să se refugieze la vestiare, după care au plecat spre Bucureşti. „Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva la noi, în sala «Giuleşti», am fi luat opt etape de suspendare, iar toată lumea ne-ar fi făcut ţigani”, a mai completat antrenorul echipei Rapid, pe un ton amar.
„Nu s-a întâmplat nimic”
Gălăţenii minimalizează însă evenimentele petrecute la finalul meciului Oţelul - Rapid, din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. „Nu s-a întâmplat nimic!”, a fost reacţia lui Adrian Anton Coman, preşedintele grupării de la malul Dunării. „Absolut nimic nu s-a întâmplat! Am auzit şi eu, totuşi, că ar fi fost o altercaţie la final, dar nimic mai mult. Asta e strategia celor de la Rapid. Antrenorul lor, domnul Mărgulescu, a stat mai mult în teren, a provocat spectatorii, că doar se pricepe la asta, e om cu experienţă...”, a mai spus Coman.