DOCTOR EVZ: Cât de alergen este oul?

DOCTOR EVZ: Cât de alergen este oul?

Vă răspunde Rareş Simu, medic specialist în alergologie şi imunologie la Centrul Medical Unirea din Bucureşti.

“De la ce vârstă poate un copil să mănânce ouă? Este un aliment alergen, care poate cauza probleme pe termen lung? Dacă cineva are alergie la ouă, nu ar trebui să facă vaccin antigripal?”

Pentru un sugar alimentat la sân, oul trebuie să se introducă doar după vârsta de 6 luni, după ce, în prealabil, au fost introduse legumele şi fructele. Până la vârsta de un an şi chiar şi după, trebuie administrat, de trei ori pe săptămână, doar gălbenuşul bine fiert (zece minute).

Este bine de ştiut că, în special, albuşul de ou are un potenţial alergizant mare şi de aceea trebuie evitat cel puţin până la un an, pentru a feri copilul de apariţia problemelor cutanate sau digestive care apar în cazul alergiei la ou.

Alergia la ou, dacă este dovedită prin teste cutanate sau sangvine, reprezintă o contraindicaţie pentru vaccinul antigripal, deoarece acesta este produs pe embrioni de găină şi poate să conţină urme de proteine din ou. În acest caz, la administrarea vaccinului pot apărea reacţii alergice, de la forme uşoare (locale) până la şoc anafilactic.

Trimiteţi întrebările la doctorevz@evz.ro Telefon: 0741 830 707.

Ne puteți urmări și pe Google News