Românca nominalizată la Pulitzer

Românca nominalizată la Pulitzer

Rukmini Maria Callimachi, jurnalistă născută la Bucureşti, a fost nominalizată pentru unul dintre cele mai prestigioase premii de presă.

În vârstă de 33 de ani, tânăra, care a emigrat din România când avea cinci ani, a fost distinsă, în 2006 cu premiul Charles Rowe pentru corespondenţe naţionale deosebite.

Maria s-a remarcat cu reportaje din zonele fierbinţi ale lumii, de la cutremurul din India, până la inundaţiile din New Orleans şi uraganul Katrina, precizează RTV.

În prezent, jurnalista de origine română lucrează pentru Associated Press.

Ce înseamnă Pulitzer? Premiul Pulitzer, decernat jurnaliştilor din presa scrisă, poartă numele celui care l-a înfiinţat, Joseph Pulitzer, şi este administrat de către Columbia University din New York.

Distincţia este acordată anual pentru 21 de categorii. În 20 dintre cazuri, fiecare dintre câştigători primeşte un certificat şi suma de 10.000 de dolari, iar câştigătorul categoriei jurnalism social primeşte o medalie de aur.

Anul acesta, finaliştii şi câştigătorii prestigiosului premiu au fost anunţaţi pe 20 aprilie.

Ne puteți urmări și pe Google News