Criza economică dublează numărul persoanelor afectate de sărăcie. Sociologii spun că cei mai vulnerabili în faţa fenomenului de sărăcire vor fi agricultorii, şomerii, familiile cu trei sau mai mulţi copii, dar şi locuitorii din estul şi sudul ţării, cu precădere cei din mediul rural şi oraşele mici.
Potrivit jurnaliştilor revistei Capital, rata sărăciei absolute va urca anul acesta la 7,4%, faţă de 5,7% cât a fost anul trecut, iar în 2010 urmează să se ridice la 9-10%.
Indirect, întreaga populaţie va fi afectată de efectele sociale ale sărăciei, printre acestea numărându-se creşterea criminalităţii, a abandonului şcolar şi a migraţiei.
De asemenea, sociologii spun că noii săraci vor deveni masă de manevră electorală, mai ales că anul acesta sunt programate două scrutinuri electorale.
Citiţi mai multe despre consecinţele sărăcirii populaţiei în ediţia de azi a săptămânalului economic Capital.