Sandu şi Lupescu stabilesc azi numele antrenorului cu care federaţia va demara negocieri pentru naţională. Favoriţi sunt Lucescu jr. şi Hagi.
După refuzul lui Mircea Lucescu de a ocupa funcţia de antrenor al naţionalei de fotbal a României, pe lista federaţiei au mai rămas patru tehnicieni, deşi strategia iniţială cuprindea şapte nume. Doi s-au retras din cursă (Loţi Bölöni a ales să rămână la Standard Liege şi ar putea fi angajat, în paralel, şi la naţionala Belgiei, iar Cosmin Olăroiu a semnat cu gruparea Al-Saad), în timp ce al treilea, Mircea Lucescu, a declinat elegant propunerea FRF.
„Toţi cei patru au şanse egale” Oficial, conducerea federaţia îi creditează pe toţi cei patru rămaşi în cursă cu câte 25 la sută şanse de a primi postul de selecţioner. „Ioan Andone, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu şi Gică Hagi au şanse egale să preia naţionala. Mâine (n.r. - astăzi) ne vom întîlni pentru a stabili cine va fi următorul tehnician ofertat de FRF”, ne-a declarat ieri Mircea Sandu, preşedintele de la „Casa Fotbalului”. Lupescu, la munte şi la mare
Surse federale susţin că viitorul selecţioner se va alege între Răzvan Lucescu, aflat sub contract cu FC Braşov, şi Gică Hagi - liber de contract după despărţirea de Steaua. Deşi prieten bun cu Ionuţ Lupescu, Ioan Andone este creditat cu şansa a treia, iar Dan Petrescu, tehnicianul revelaţiei Unirea Urziceni, ocupă ultima poziţie în această ierarhie.
Antrenorul de la FC Braşov este susţinut de tatăl său, iar cel de-al doilea îl are în spate pe temutul Nicu Gheară, amicul lui Mircea Sandu. Astfel, „Kaiserul”, care face lobby pentru Andone, va fi nevoit să se împartă între Braşov şi Constanţa, oraşele în care locuiesc Răzvan Lucescu şi Gică Hagi, pentru a discuta, pe rând, cu cei doi potenţiali selecţioneri.
Hagi, împins de Gheară După ce varianta Mircea Lucescu nu s-a concretizat, Mircea Sandu joacă tare în discuţiile cu directorul general Ionuţ Lupescu, pentru desemnarea noului antrenor al tricolorilor. „De ce nu poate colabora Lupescu cu Hagi?”, s-a întrebat ieri Sandu, dând de înţeles că l-ar putea obliga pe „Neamţ” să lucreze cu un tehnician care nu face parte din aceeaşi tabără cu a lui (se ştie că Petrescu şi Hagi îi sunt aliaţi lui Gică Popescu, contestatar al taberei federale). Numele lui Hagi îi este însă des susurat la ureche Naşului de Nicu Gheară. Cei doi sunt buni prieteni şi îşi petrec vacanţele împreună.
AMBIŢIE Mircea Lucescu: „Am de luat o revanşă”
Mircea Lucescu şi-a prelungit ieri contractul cu formaţia Şahtior Doneţk pentru următorii doi ani. La cârma „minerilor”, „Il Luce” a ajuns, în actuala stagiune, în semifinalele Cupei UEFA, unde va da piept cu marea rivală Dinamo Kiev, dar nu mai are şanse la titlu în campionatul din Ucraina. „Am dorit să rămân la Şahtior. Am o echipă tânără, care poate face performanţă. În plus, la anul, am de luat o revanşă, în campionat, în faţa celor de la Dinamo Kiev”, ne-a declarat ieri renumitul tehnician.
CITIŢI ŞI:
LUCESCU: „Nu vin la naţională!”
Naţionala, între Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu
MATEI UDREA : Lucescu şi proiectul său istoric FRF îi face vânt lui Piţurcă
Umiditatea, „vinovată” de ruşinea cu Lituania! EDITORIALUL EVZ: Să i-o spuneţi lui Mutu! Bölöni, în cărţi pentru Belgia