În urma cutremurului produs în centrul Italiei, pe 6 aprilie, aproape 300 de persoane au murit, dintre care cinci români şi sute de alţi conaţionali au rămas fără case, locuri de muncă sau au pierdut o banii investiţi în diferite afaceri sau magazine. În preajma sărbătorilor de Paşte sutele de români care sunt cazaţi în corturi se simt abandonaţi, pentru că, după cum declară în unanimitate, nicio oficialitate română nu se mai interesează de situaţia lor.

În afara agoniselii, românii de la L’Aquila au rămas în mare parte şi fără documente de identitate, singurul act fiind cel eliberat de către Protecţia Civilă Italiană. Evz.ro este primul ziar din România care ajunge în tabăra în care locuiesc sinistraţii români.

Cu câţiva kilometri înainte de a intra în oraşul L’Aquila, mulţimea maşinilor Crucii Roşii sau a Protecţiei Civile devine tot mai mare.

Pentru a intra în acest oraş de pe autostrada A24, care uneşte oraşele Teramo şi Roma, trebuie să aştepţi mai mult de o oră, din cauza faptului că întâietate au maşinile destinate intervenţiilor.

În plus, aproape fiecare maşină care intră în oraş este controlată de forţele de poliţie şi carabinieri. Doar cei rezidenţi în localitate sau care prezintă acreditări ale trusturilor de presă, asociaţii sau societăţi de ajutorare au posibilitate de a intra în oraşul afectat.

Restricţii în oraşul-fantomă

În jurul centrului istoric al oraşului o barieră formată din voluntari ai Crucii Roşii şi membri ai armatei interzic accesul oricărei persoane ce nu deţine un permis special. Centrul istoric al oraşului este dărâmat aproape în totalitate.

În bisericile datând din secolul al-XIV-lea sunt numeroase opere de arta şi de cult. Iar băncile care avea sucursale în zonă încă nu au găsit toate bancomatele aflate sub dărâmături, un motiv în plus pentru a fi interzisă intrarea altor persoane, în afara celor care lucrează la dezafectarea şi recuperare.

În apropierea barierei din jurul centrului oraşului, pe terenul de fotbal şi atletism se află cea mai mare tabără de corturi destinată celor care au rămas fără locuinţe. Printre ei şi sute de români. Reporterii evz.ro au petrecut aproape 10 ore împreună cu aceştia, fiind martori la condiţiile în care trăiesc în urma seismului de 6,3 grade pe scara Richter care a transformat această aşezare într-un oraş-fantomă.

Deşi atmosfera din tabără este ostilă reporterilor de televiziune sau presa scrisă, fiind aproape interzisă fotografierea sau filmarea, aceştia au avut amabilitatea să discute, declarând că evz.ro este primul ziar român care a trimis jurnalişti în acea tabără.

Exemple de solidaritate

Unul dintre românii care au participat din primele zile ca voluntar în cadrul protecţiei civile italiene, este Claudiu Condor, de 27 de ani, originar din Harghita. Acesta locuia şi muncea la Caserta, în apropierea oraşului Napoli, iar când fratele său, Daniel, rezident în L’Aquila, nu a răspuns la telefon a plecat să-l caute.

“Credeam că i s-a întâmplat ceva rău. Din fericire nu a păţit nimic, dar a plecat imediat în România şi eu nu l-am mai găsit. Odată ajuns aici şi constatând că era nevoie de voluntari. Aşa am fost acceptat în echipa care distribuie alimente sinistraţilor. De-atunci am rămas pe baricade. Este un moment din viaţa mea în care mă simt util şi totodată sunt convins că ajutorul meu e binevenit”.

Rememorarea clipelor de groază

Românii aflaţi în tabăra din piaţa D’Armi, aproape de centrul oraşului, au povestit clipele de groază prin care au trecut. Mihai Puşcaşu, de 36 de ani, originar din Roman, judeţul Neamţ, a venit în Italia în 2002 şi de atunci a lucrat la L’Aquila în construcţii. Este căsătorit şi locuia cu soţia şi copiii, un băieţel şi o fetiţă de 11, respectiv 8 ani, într-o locuinţă care a fost declarată ca fiind de mare risc.

“Cutremurul a fost atât de puternic, iar zgomotele care se auzeau în acel moment atât de urâte, că şi dacă erai beat te trezeai instantaneu. Casa în care am locuit a fost construită fără o structură solidă şi pereţii au cedat. Am reuşit să ieşim la timp din casă dar nu am mai luat nimic cu noi, decât ce eram îmbrăcaţi. Noroc că maşina nu a fost lovită . În primele zile am dormit în maşină. Nu ştiu ce am de făcut în viitor. Sper să fie de lucru în construcţii, că în România nu mai am pentru ce să mă întorc. Ne-am integrat bine aici. Chiar m-a impresionat foarte tare, când colegii de fotbal ai băiatului meu, i-au trimis mesaj de încurajare pe telefon, ceea ce înseamnă că este iubit. Mergem înainte, ce să facem altceva?”.

Marius şi Raluca Îmbrişcă au plecat din Târnăveni şi locuiesc la L’Aquila din 2002. Au o fetită de un an şi jumătate şi au fost transferaţi în corturile din piaţa D’Armi după ce locuinţa lor a fost declarată nelocuibilă. 

“Deşi apartamentul este de construcţie relativ recentă, structura de rezistenţă a fost rău afectată. La un altă mişcare mai puternică a pământului se poate dărâma foarte uşor. Acea seară a fost un adevărat coşmar. Cu un copil de un an jumătate am stat pe străzi şi am dormit pe unde am putut. Acum şi serviciul merge mai prost în sensul că lucrăm opt ore dar suntem plătiţi la jumătate, nici eu n-am înţeles de ce. Începem să ne consolăm cu ideea că pentru o lungă perioadă de timp vom locui în cort. Problemele vor începe dacă ne prinde iarna, pentru că avem o fetiţă de un an jumate”, a mai precizat Marius Îmbrişcă.

Au salvat viaţa bătrânei pe care o îngrijeau

Printr-o situaţie pentru care au fost apreciaţi şi felicitaţi, au trecut soţii Iosif (37 de ani) şi Adriana Imbrea (33 de ani). Aceştia locuiau împreună cu fiul lor, Cosmin (10 ani), la Paganica, o localitate apropiată L’Aquilei, împreună cu o bătrână pe care Adriana o îngrijea. În noaptea cutremurului, deşi totul s-a dărâmat în jurul lor, cu riscul vieţii, soţii Imbrea au scos-o pe bătrâna invalidă din casă.

“În acea noapte, copil meu de 10 ani a exclamat: a venit sfârşitul lumii! Vă daţi seama ce a fost dacă un copil a spus aşa ceva? Totul în jurul nostru s-a dărâmat. Am fost norocoşi că nu am păţit nimic. Am ieşit cu bătrâna într-o pătură, ducând-o peste tocul uşii acoperit de moloz. A fost un adevărat coşmar, iar zgomotul era înfiorător. Când a venit fiul bătrânei şi ne-a văzut teferi, iar mama sa împreună cu noi, nu ştia ce să mai zică de bucurie. Până la urmă am ajuns şi noi la corturi. Oricum e mai bine decât pe stradă, acolo unde am petrecut primele zile”.

Românii sinistraţi, uitaţi de autorităţi   Una dintre problemele cele mai grave, în opinia sinitraţilor români, este lipsa de preocupare arătată de autorităţile române. Funcţionarii de la Ambasada română s-au prezentat doar pentru un scurt timp, fără să dea detalii amănunţite despre procedurile de refacere a documentelor, modalităţile de reîpatriere sau formarea unei celule de criză care să gestioneze ajutoarele comunităţii româneşti din Italia pentru românii de la L’Aquila.

"Albanezii şi peruvienii din tabără primesc zilnic vizite şi sunt mereu îndrumaţi. La noi a fost doar o singură dată cineva de la ambasadă, care ne-a spus că pentru acte trebuie să ne deplasăm la Roma. Cum pot să fac eu asemenea lucru când nu mai am nici bani şi nici nu pot părăsi tabăra", a mai precizat Marius Imbrişcă.

Într-o convorbire telefonică la care au asistat aproape 20 de români din tabără între ziaristul de la evz.ro şi funcţionara care răspundea la numărul de urgenţă, aceasta din urmă a recunoscut că nu există în planul ambasadei nicio persoană de contact desemnată de către Ambasada României la Roma.

În finalul convorbirii, funcţionara i-a dat un numar de telefon al unei persoane care ar fi lucrat în cadrul protecţiei civile. Persoana respectivă a fost căutată la numărul respectiv, dar a recunoscut că era în România şi că si nu avea niciun acord cu ambasada sau cu vreun funcţionar de la consulate.

Pentru mai multe imagini, vezi Galeria Foto.