Plângere la CEDO pentru Penescu

Plângere la CEDO pentru Penescu

Rudele şi prietenii lui Cornel Penescu au ameninţat că vor sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru nerespectarea unor drepturi fundamentale în cazul finanţatorului echipei FC Argeş, reţinut pentru 29 de zile.

Avocaţii lui Penescu, ai lui Gheorghe Constantin, fost şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, ai lui Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu, au declarat că suspecţii, pentru a nu-şi putea coordona declaraţiile, au fost încarceraţi în camere separate, alături de infractori periculoşi, fără a avea dreptul la vizite şi pachete.

„Ceea ce au făcut procurorii DNA sunt adevărate abuzuri împotriva celor patru. Nu au dreptul de a primi vizite sau pachete, nu au nici haine de schimb... Vom sesiza CEDO cu privire la aceste abuzuri”, ne-a declarat Mihaela Sasu, una dintre apropiatele lui Cornel Penescu.

Potrivit RTV, Penescu a fost dus în această după-amiază la sediul DNA Piteşti pentru a asista la desigilarea unor probe ridicate din locuinţa sa în timpul percheziţiei de luni.

Soluţii pentru echipă

Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului, a declarat pentru EVZ că, în cazul în care Penescu va fi condamnat, iar firma lui se va retrage de la FC Argeş, autorităţile locale ar putea să preia pachetul majoritar de acţiuni, pe care l-a deţinut până în 2006.

Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, nu exclude nici el o implicare mai mare a autorităţilor locale la echipa piteşteană, ca urmare a declanşării acestui scandal.

Cornel Penescu a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de dare de mită.  

APROPIAŢII LUI PENESCU ÎI CER DREPTURILE.

CITIŢI ŞI:

Penescu şi Constantin, arestaţi pentru 29 de zile

Penescu, reţinut pentru o şpagă de 54.000 de euro

S-a spart „buboiul” din fotbal!

Ne puteți urmări și pe Google News