SĂNĂTATE: Vitamine pentru creier

SĂNĂTATE: Vitamine pentru creier

„B”-urile, care se găsesc în carnea roşie, dar şi vitaminele din lactate, sunt esenţiale pentru buna funcţionare a neuronilor.

Cel mai compex organ din corp, creierul, funcţionează mult mai bine atunci când este „aprovizionat” cu anumite vitamine şi minerale. Esenţiale pentru integritatea neuronilor sunt vitaminele din grupul B, cum ar fi B12 şi B9 (acidul folic).

Numeroase studii făcute de-a lungul timpului au arătat că importante sunt şi vitaminele din produsele lactate (A, C, E), care, pe lângă perfomanţa cognitivă, scad şi riscul apariţiei unor boli precum demenţa. Suplimentările cu vitamine şi minerale nu se recomandă atunci când alimentaţia este echilibrată, ci doar la categorii speciale cum sunt bătrânii ori copiii cu boli cronice.

Legume, vegetale, lactate şi carne

Principalele vitamine le aduc în organism legumele şi vegetale. „Pentru formarea sângelui sunt esenţiale acidul folic şi vitamina B12, care se găsesc în carnea roşie. Excelente sunt şi lactatele, bogate în vitaminele A, D, E, K. Acestea sunt liposolubile în membrana celulară”, explică modul în care vitaminele ajută buna funcţionare a creierului medicul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Specialistul spune că atunci când alimentaţia este echilibrată, suplimentarea cu vitamine şi minerale nu se impune. „Acestea pot fi adjuvante la anumite categorii de persoane. Spre exemplu, la bătrâni pot ameliora carenţe nutriţionale care apar din cauza faptului că aceştia reduc din cantitatea de mâncare. La copii, care sunt în creştere, sunt utile vitamina D şi calciul, mai ales în sezonul rece”, mai spune medicul Radu Braga. La cei cu boli cronice, cum ar fi talasemia minoră, chiar se recomandă suplimentarea cu vitamine pentru buna funcţionare a organismului.

Antioxidanţii scad riscul de demenţă

Vitaminele din grupul B sunt esenţiale pentru o mulţime de procese care au loc în creier.

Spre exemplu, B12 şi B9 (acidul folic) sunt esenţiale pentru integritatea neuronilor. „Acidul folic joacă un rol important în sinteza şi integritatea ADN-ului, dar şi în funcţionarea neurotransmiţătorilor. Vitamina D este utilă pentru regiuni din creier importante pentru performanţa cognitivă. Vitaminele antioxidante (C şi E), care se găsesc în produse lactate, s-au dovedit eficiente pentru performanţa cognitivă, potrivit unor studii făcute în 1998 şi 2002. Ambele clase de vitamine se asociează cu un risc mai scăzut de demenţă, arată studii făcute în 2006”, a declarat profesorul David Kennedy, director la „Brain, Perfomance and Nutrition Research Center”, de la Universitatea Northumbria din Marea Britanie, la primul seminar europen de presă pe tema nutrienţilor, organizat de Bayer HealthCare.

Mai multe studii făcute de-a lungul timpului au urmărit suplimentarea alimenta ţiei cu acid folic la pacienţi care suferă de depresii.

„Toate cercetările au arătat îmbunătăţiri ale stărilor depresive după suplimentarea cu acid folic. Dovezile cerce tătorilor sugerează şi faptul că deficitul de acid folic este asociat cu o funcţionare mai redusă a funcţiei neurotrans miţătorilor şi un răspuns mai scăzut la medicamentele antidepresive”, mai explică profesorul David Kennedy. STUDII

Suplimentele sporesc performanţele copiilor, nu şi cunoştinţele

În ceea ce priveşte copiii, un studiu făcut în anul 2008 în Marea Britanie şi apărut în „British Journal of Nutrition” a scos la iveală faptul că suplimentarea cu minerale şi vitamine poate influnţa perfomanţele acestora. Studiul a fost făcut asupra a 81 de copii sănătoşi, între 8 şi 14 ani, cărora li s-a cerut să facă anumite exerciţii în prima zi de studiu, a 29-a, a 57-a şi 85-a zi de cercetare.

„Suplimentarea cu vitamine şi minerale nu are are efect asupra cunoştinţelor copiilor, ci asupra performanţelor acestora, adică nu afectează ceea ce ei ştiu, ci ceea ce fac”, a explicat profesorul David Kennedy, directorul „Brain, Perfomance and Nutrition Research Center” de la Universitatea Nortumbria din Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News