Weekend însorit şi un început de săptămână ploios

Weekend însorit şi un început de săptămână ploios

Sfârşitul de săptămână vine cu vreme în general frumoasă, dar şi cu ploi răzleţe la munte.

Dacă în weekend soarele nu se va sfii să apară, de luni se întorc ploile şi vremea capricioasă. Azi, cerul va fi înnorat în nordul şi centrul ţării, iar la munte vor fi averse şi descărcări electrice. În restul ţării, ploile vor fi izolate şi vântul va sufla slab. Maximele se vor încadra între 11 şi 24 de grade C, iar minimele nu vor scădea sub 1 grad C.

Vremea de mâine îi va scoate pe români la plimbare în parc: temperatura maximă va atinge 23 de grade C, iar minimele vor fi între 2 şi 11 grade C. Se anunţă totuşi înnorări temporare în nordul şi nord-vestul ţării şi, pe arii restrânse, mai ales după-amiaza, averse.

Începutul de săptămână va fi mohorât, cu ploi mai ales în timpul nopţii. Vor fi posibile şi descărcări electrice. La munte, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor semnala precipitaţii mixte. În restul teritoriului, vântul va sufla moderat, cu intensificări în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor oscila între 12 şi 22 de grade C, iar minimele între 2 şi 10 grade C.

Ne puteți urmări și pe Google News